Primarul Stavarache deschide creşe
Dimensiune font:
Lipsa acută a locurilor din creşe va fi rezolvată, cel puţin în parte, prin reamenajarea unor spaţii din cadrul unor unităţi de învăţământ, care sunt disponibile la acest moment * autorităţile locale au anunţat şi unde vor fi deschise viitoarele grupe
După discuţiile aprinse legate de problema lipsei locurilor din creşele din Bacău şi necesitatea înfiinţării unor noi structuri pentru copii, primarul Romeo Stavarache a venit cu o soluţie – reamenajarea spaţiilor libere din unităţile de învăţământ din municipiu pentru înfiinţarea de noi grupe. „Considerăm că este mai bine să identificăm spaţii care pot fi reamenajate decât să construim creşe. Asta şi pentru că investiţiile mari de infrastructură se fac prin Ministerul Dezvoltării, nu de către primării”, a declarat primarul Romeo Stavarache.
O creşă în zona de sud a Bacăului
Locuitorii din zona de sud a Bacăului, în care nu funcţionează la acest moment nicio creşă, vor avea posibilitatea să-şi înscrie copiii la unitatea ce va fi înfiinţată în cadrul fostului Liceu Tehnologic „Letea”, actual structură a Liceului „Henri Coandă”. Tot aici va fi amenajată şi o grădiniţă. Câte o grupă de creşă va fi amenajată în alte trei unităţi de învăţământ. Este vorba despre Şcoala „George Bacovia”, Grădiniţa nr.29 şi Grădiniţa „Crai Nou”. Oficialul nu a precizat data începerii lucrărilor de amenajare a grupelor de creşă şi grădiniţă.
Acuzaţii de mită pentru directorul economic al CET
Sonia PAVELESCU
„Pentru cartierul Şerbăneşti ne propunem să găsim un loc în care să amenajăm o creşă şi grădiniţă. Dar asta o vom face cu fonduri europene” - primarul Romeo Stavarache
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau