Primii finaliști ai concursului Speeches, Questions & Sand
Dimensiune font:
Andrei Adumitroaie, Eliza Bujor si Andrei Gafton sunt finaliști ai primei ediții a concursului Speeches, Questions & Sand, desfășurat în premieră în Piatra Neamț, la sfârșitul săptămânii trecute
Competiția a antrenat cu succes tinerii nemțeni într-o exprimare liberă a “Gândurilor despre sentimente”. În concurs s-au înscris 9 tineri, care au transmis mesaje diferite in abordări artistice sau oratorice. Andrei Adumitroaie a dansat, interpretând personajul mitologic Herakles, întrunind cele mai multe voturilor publicului. Următoarele două locuri au fost adjudecate de Eliza Bujor si Andrei Gafton, care și-au exprimat ideile prin intermediul muzicii și artei plastice. „Mă bucur că am avut ocazia să particip la acest concurs care promovează creativitatea în toate formele ei. Mi-a plăcut să văd tineri curajoși, care și-au prezentat gândurile, viziunea, talentul în fata unui public numeros. Le doresc succes și să aibă încredere în ei. Mulțumesc publicului pentru că a apreciat momentul meu de street dance. Votul lor mă motivează să merg mai departe și să mă perfecționez în direcția asta. Îi felicit și pe organizatori care au reușit să creeze un eveniment inedit”, a spus Andrei Adumitroaie. A doua ediție SQS, va avea loc pe 14 decembrie. Invitat special va fi Bogdan Radu Moldovanu –membru Rotaract Bistrița, inițiatorul acestui concurs. Tema celei de-a doua ediții este ”Evoluția”.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau