Primul oraş care acordă reduceri pe transport studenţilor şi elevilor
Dimensiune font:
Hotărârea a fost adoptată ieri, de Consiliul Local. Aceasta este însă contestată, pe motiv că nu ar avea şi susţinerea financiară necesară
Consilierii locali au aprobat ieri, cu majoritate de voturi, proiectul iniţiat de Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI), privind reducerea cu 50% a tarifelor la transportul local în comun pentru studenţii şi elevii ieşeni. Conform proiectului aprobat, biletele şi toate abonamentele vor fi reduse la jumătate de preţ. Pentru ca biletele să fie valide, studenţii vor trebui să poarte asupra lor carnetul de student sau o legitimaţie de călătorie, iar elevii carnetul de elev. De aceste reduceri vor beneficia atât studenţii de la universităţile de stat, indiferent dacă urmează o formă de învăţământ bugetată sau cu taxă, cât şi studenţii de la universităţile private, precum şi elevii.
Hotărârea va intra în vigoare în cel mult două săptămâni, având în vedere termenul maxim de 10 zile pe care Consiliul Local îl are pentru a trimite hotărârea pentru verificare la Instituţia Prefectului şi termenul de 5 zile pe care aceasta din urmă îl are pentru a verifica legalitatea hotărârii.
Tot ieri, a fost adoptat şi proiectul de hotărâre iniţiat de către executivul Consilului Local, prin care ar urma ca abonamentele studenţeşti subvenţionate în parteneriat cu universităţile, de care beneficiază circa jumătate dintre studenţii ieşeni, să fie reduse de la 13 la 10 lei. „Municipiul Iaşi a devenit primul centru universitar din ţară în care se respectă Legea Educaţiei Naţionale în ceea ce priveşte acordarea de reduceri la transportul local în comun pentru elevi şi studenţi. Este un drept al nostru garantat de lege şi care vine în sprijinul elevilor şi studenţilor de astăzi, dar în acelaşi timp, va reprezenta un adevărat avantaj pentru următoarele generaţii. Suntem încrezători că Iaşul va reprezenta cu adevărat un exemplu de bună practică pentru celelalte centre universitare, astfel încât de această prevedere a Legii Educaţiei să beneficieze, cum de altfel este absolut firesc, toţi studenţii din România, în cel mai scurt timp” a declarat Silvian-Emanuel Man, preşedinte LS IAŞI.
Contre politice
Dezbaterile pe cele două proiecte nu au fost lipsite de contre. Camelia Gavrilă, inspectoarea generală a ISJ Iaşi, a sesizat o eroare de documentare în redactarea proiectului de hotărâre. „La expunerea de motive se face trimitere la un act normativ care este abrogat. Este vorba de Legea 309 din 1996. Nu există linie de finanţare nici pe Inspectorat, nici pe şcoli. Responsabilitatea aparţine strict bugetului local”, spune aceasta. La rândul său, liberalul Marius Dangă a susţinut că nu s-a făcut nicio simulare referitoare la efortul bugetar pe care-l presupune noua hotărâre. „Nu văd ceva de genul că 10.000 de elevi vin şi pleacă de la şcoală, iar Primăria Iaşi cheltuie, să zicem, 20.000-30.000 lei. Nu văd nici un referat al Direcţiei Economice, prin care Primăria Iaşi poate susţine o asemenea subvenţie”, a spus consilierul local liberal.
În replică, primarul interimar, Mihai Chirica a declarat că fondurile au fost alocate odată cu votarea bugetului pe anul în curs. Tudor DAMASCHIN
15 APRILIE
Este data la care va intra în vigoare noua hotărâre
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau