Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 10 februarie 1916 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 10 februarie 1916 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Mizerie şi nemernicie. Vai, în ce secol josnic de mizerie şi de nemernicie trăim în zilele de astăzi? Nimic sfânt, totul ponegrit, totul cumpărat, conştiinţi, suflete, oameni, idei. Pentru o ambiţie nepotrivită şi ne la locul ei, pentru un gest făcut în un moment de pasionantă orbire, se atacă tineretul, viitorul ţărei româneşti, se caută a se ştirbi conştiinţele, a se se falşifica caracterele şi aceasta cu ajutorul cui?
Cu ajutorul şi sub scutul celor ce ne guvernează, cu ajutorul celor care nevroind să se despartă de un biet circular de drum de fier, şi de o mizerabilă diurnă de 20 de lei, aprobă în cor gestul acelora care ar trebui ei cei dintâi să ridice mănuşa şi să zică: staţi, aţi greşit, daţi înapoi, tineretul este în dreptul lui!
Dar nu, un rector se încăpăţânează, fiind-că se ştie că are la spatele seu pe cel ce deţine puterea, pe marele maestru al Universităţilor – ministrul instrucţiunii – pe care nu-l putem crede că nu vede dreptatea, căci şi dânsul este tânăr şi dânsul trebuie să aibă focul sfânt al iluziunilor, şi astfel nu putem crede că el nu vede de partea cui este dreptatea.
Citiţi şi: Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 9 februarie 1916 GALERIE FOTO
Totuşi, el nu îndrăzneşte să rădice glasul, nu îndrăzneşte şi poate nici nu vrea să pună o stavilă nedreptăţii, fiind-că acel ce face această nedreptate strigătoare la cer este şeful liberalilor din Iaşi, şi cum ar mai putea sta un guvern, cum ar mai putea dl. Duca să fie ministru, dacă ar fi în desacord cu un şef liberal din un oraş ca oraşul Iaşi?
A, dacă ar fi altfel lucrurile, dacă ar fi conservatorii la putere şi s-ar fi întâmplat aşa ceva la Universitatea din Iaşi, aţi fi văzut atunci pe d-nii Duca, Stere, Mârzescu şi pe mulţi alţi corifei liberali, cum ar fi strigat la unison: lăsaţi tineretul în pace! (...)
Ce vrei, este în joc şeful liberalilor de la Iaşi, şi nu putem să-l demascăm, căci ar fi să ne pierdem şi biletul CFR, şi diurna, şi mai ştim noi ce; iată mizeria şi nemernicia în care trăim în zilele de astăzi.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau