Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 10 septembrie 1916 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 10 septembrie 1916 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Autorităţile militare au dispus o nouă rechiziţie a automobilelor, întrucât un număr de 800 de vehicule înscrise pe tabelele de recensământ nu s-au prezentat încă la parcul de concentrare al vehiculelor.
Miniştrii noştri, foşti reprezentanţi ai României în ţările cu care suntem în război, au părăsit de câteva zile posturile lor şi se află acum în Rusia, în drum spre ţară.
În zilele de 4 şi 5 septembrie, în sectorul Dinecourt, numărul prizonierilor a trecut de 1.600 din care 25 sunt ofiţeri.
Principele Nicolae al Greciei a fost primit pentru a doua oară de d. Sturner, prim-ministrul rus.
În Carpaţi, în regiunea Sibeni şi în muntele Păieva s-au ocupat câteva înălţimi.
Oprirea accesului în zona militară. Marele Cartier General aduce la cunoştinţă următorul ordin tuturor armatelor şi roagă publicul înlesni executarea lor neîncercând a se apropia de zona armatelor. „În interesul disciplinei bine voiţi a lua măsuri ca nicio persoană străină armatei să nu se apropie de zona armatei, iar cele care se vor găsi vor fi imediat arestate şi judecate. Comandamentul va stabili posturi de control pe toate căile de acces şi va lua aspre măsuri în contra tuturor ofiţerilor care ar fi tolerat măcar ca rudele sau prietenii lor să vină să-i vadă în acea zonă, fie pe ei, fie pe subordonaţii lor”
Frontul de Nord şi Nord Vest: Mici încăierări. S-au luat două mitraliere şi 140 de oameni de trupă prizonieri.
Frontul de Sud: În Dobrogea inamicul a încetat a se retrage şi se întăreşte. Trupele noastre au pus pe fugă câteva unităţi de la flancul drept inamic.
Aeroplane inamice au aruncat bombe asupra Cernavodei omorând 7 oameni din care 2 soldaţi şi au rănit mai mulţi locuitori. De asemenea, au mai omorât câteva animale şi au distrus trei case.
Ieri au sosit în localitate generalii ruşi Const. Mimi şi De Gore Paul, ambii delegaţi ai Crucii Roşii ruse. Scopul sosirii lor în Iaşi este instalarea unui spital cu 25 de paturi în oraşul nostru. Se va transporta spitalul de la Kiev la Iaşi, care va servi pentru răniţii români şi ruşi. Personalul de la spitalul din Kiev, care cunoaşte la perfecţie limba română, va sosi la Iaşi la acest spital.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau