Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 11 iulie 1917 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 11 iulie 1917 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
În şedinţa de noapte a Camerei, d. Gh. Danielopol, raportorul comisiei numită pentru reforme a răspuns ieri, printr-un strălucit, clar şi luminos discurs, la toate obiecţiunile care s-au adus proiectelor acestei comisii. Astăzi vor vorbi domnii miniştri Take Ionescu şi M. Cantacuzino, mâine, duminică, nu se va ţine şedinţă din cauza reprezentaţiei care se dă de către persoane din societatea rusească în folosul operelor de binefacere ale M. S. Regina Maria. Luni, 12 iunie, va vorbi d. prim-ministru d. Brătianu, când se va pune la vot şi luarea în consideraţie a acestei legi.
Aflăm cu plăcere că eminentul dr. Maior Gheorghean, medicul şef al spit. Brâncovenesc care actualmente se află instalat la seminarul V. Costache a fost avansat la gradul de lt. Colonel. Asta e o răsplată dreaptă şi binemeritată pentru dr. Gheorghean care munceşte mult şi conştiincios acolo unde atâtea suflete aşteaptă vindecarea.
Prima lege, după legea rurală care s-a ocupat de vânzarea bunurilor Statului, a fost o lege din 1868, făcută de guvernul liberal. Prin această lege se hotărî ca moşiile Statului, până la oarecare întindere, se pot vinde în corp întreg or în loturi mici până la 6 hectare. Pentru moşiile vândute în corp întreg se admitea plata unui avans de 1- or 20 la sută şi achitarea restului în rate anuale, în termen de 12 or 20 ani (nu putem preciza). Pentru loturi mici până la 6 hectare se cerea achitarea preţului integral în timp de o lună de la data cumpărării. Prin aceste dispoziţiuni se dădeau înlesniri de plată pentru cumpărarea moşiilor mari şi nu se dădea nicio înlesnire pentru cumpărarea de loturi mici.
Lipsa lemnelor de foc în oraşul nostru continuă şi e foarte simţităm cu toate acestea, zilnic trec sute de care şi camioane-automobile pe la Nicolina intrând în oraş, pline cu lemne. Unde se duc aceste lemne, căci oraşul, vorbim de bieţii cetăţeni, este lipsit cu desăvârşire de ele. Să meargă cineva de curiozitate la casele particulare, n-ar găsi o bucată de lemn, căci particularii nu au de unde să-şi procure. În schimb, zilnic intră sute de care, pline cu lemne, în oraş.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau