Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 14 iulie 1916 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 14 iulie 1916 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Când administraţia comunală are de gând să facă să se ieftinească zarzavaturile. Primăria sau cei de la Ministerul de industrie şi comerţ au fixat nişte preţuri exorbitante la legume, cum n-au fost niciodată. În acelaşi timp atragem atenţia celor în drept asupra unora dintre agenţii poliţieneşti care îndeamnă singuri pe femeile care vin cu puii la Median să ceară mai scump decât vor ele singur, părechea de pui. Agenţii aceştia sunt puşi acolo pentru alte scopuri decât acele a îndemna pe negustori să smulgă cât mai mulţi bani de la bieţii ieşeni.
Ieri a avut loc la d. Ionel Brătianu acasă o consfătuire a miniştrilor şi a fruntaşilor liberali, în vederea unei apropiate remanieri care ar duce la intrarea noastră în acţiune. Se vorbeşte de ieşirea din guvern a domnilor V. Morţun, E. Porumbaru, V. Antonescu şi dr. Anghelescu. Domnul dr. Anghelescu ar urma să fie numit şeful serviciului sanitar al armatei. În locul domnului Porumbaru va veni la Externe d. Pherekyde, în locul domnului Morţun ar veni d. A. Constantinescu, iar în locul d. Constantinescu va intra la Domenii d. Vintilă Brătianu.
În toate cercurile liberale se afirmă ieri după consfătuire că în situaţia externă evenimentele se precipită şi că o soluţie grabnică nu e exclusă.
Se invederează tot mai mult că dacă forţele austriece sunt tot mai reduse spre a putea opri ofensiva italiană, apoi şi rezervele germane devin neputincioase de a împiedica înaintarea ofensivei generale de pe toate fronturile. Eventualitatea ca şi România să intre în timp util spre a-şi asigura triumful aspiraţiilor sale e considerat acum de presa italiană şi cercurile politice de aici ca indiscutabilă.
Trupele ruseşti continuă să înainteze la Volhinia. Puternice contraatacuri austriece în Cîmpulung şi în Bucovina au fost respinse.
Fostul redactor parlamentar al ziarului Berliner Morgen Post a publicat o broşură în care el scoate că numărul total al morţilor germani e de 1.250.000, numărul loviţilor e de 3.000.000, printre care o treime rănită grav. Numărul prizonierilor, dezertorilor şi a celor care lipsesc e de 75.000 de oameni. În total. Pierderile germanilor se urcă la 5 milioane de oameni de la începutul războiului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau