Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 14 octombrie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 14 octombrie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Evenimentele din Grecia. Ştirile asupra celor ce se petrec în Grecia, primite eri pe cale particulară din Capitală, n-au până acum nici o confirmare oficială. Totuşi, aceste ştiri care erau cunoscute de dimineaţă în Capitală au căpătat întru cât-va o confirmare prin o telegramă din Viena, care spunea că parlamentul grecesc a refuzat să dea un vot de încredere guvernului Zaimis şi că faptul acesta s-a înregistrat de întreaga presă vieneză.
Ştirea aceasta venită din Viena arată că la Atena se petrec lucruri grave. Ceia ce e cert e că parlamentul a dat un vot de blam guvernului. E foarte probabil ca acest fapt care demonstrează o încordare a spiritelor să fi produs frământări la Atena. Un alt fapt sigur e acel că puterile Quadruplei Înţelegeri au remis guvernului grec o notă care e un quasi-ultimatum şi prin care se acordă Greciei un termen foarte scurt pentru a-şi lămuri situaţia.
Un alt fapt care e în măsură să arate că la Atena dăinuieşte o situaţie anormală, e că legaţiunea greacă din Capitală de o săptămână n-a primit nici o ştire de la guvernul grec şi nici un buletin asupra şedinţelor parlamentului care înainte soseau zilnic.
România nu merge cu Germania. „Idea Nationale” comentând ştirea dată de presa germană, după care România ar fi pe punctul de a intra în orbita acţiunei imperiilor centrale, neagă temeinicia acestei ştiri. Criza română a ajuns într-o fază ascuţită. Situaţia este de aşa natură că se poate preta la toate interpretările. Urmările oricărei crize politice este o înteţire în ciocnirile dintre diferitele curente. Aşa s-a întâmplat şi în Italia. Şi atunci, presa germană anunţa că partida este câştigată; de fapt însă presa germană era victima unei iluzii. Acelaşi lucru – încheie „Idea Nationale” sperăm şi credem că se va întâmpla şi în România.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau