Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 14 octombrie 1916 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 14 octombrie 1916 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Trupele franceze au rupt frontul german la Verdun, pătrunzând pe şapte kilometri lărgime şi trei adâncime. Înaintarea continuă. Dauaumont şi Thiaumont au fost recucerite de trupele franceze. S-au numărat până acum 3.500 de prizonieri. S-a stabilit cu ocazia luării prizonierilor germani în luptele din Carpaţi, că mai multe divizii au fost aduse de pe frontul de la Verdun şi că ofiţerii francezi aflaţi la noi s-au putut încredinţa despre aceasta.
Oficiosul Ministerului de Război Russki Invalid ajunge la concluzia că „drumurile ce duc de la Lember dinspre sud-est s-au expus din nou loviturilor puternice din partea armatelor generalului Scerbaciov şi generalului Saharov. Pe când generalul Kaledin străbate flancul drept al frontului din Volhinia, generalul Scerbaciov face presiunea mare în partea centrală şi de sud a teritoriului galiţian. (...)”
La Nord de Somme la sfârşitul zilei, după o pregătire prelungită a focului de artilerie, cu o singură lovitură, am cucerit toată înălţimea de 128 a cărei parte noi am cucerit-o mai înainte. (Paris, 13 octombrie)
Frontul de Nord şi Nord-Vest: La vest de Tulgheş acţiuni de artilerie. S-a luat muntele Cherek Havas la sud de Bicaz. În valea Trotuşului situaţia neschimbată. În valea Uzului, inamicul a fost respins spre vest, până la Nasoli. În valea Oituzului acţiunea continuă dincolo de frontieră. S-au luat prizonieri un ofiţer şi 137 de oameni de trupă. În rezumat, pe frontiera de vest a Moldovei, după lupte crâncene, inamicul a fost aruncat peste tot dincolo de graniţă şi nu mai ocupă azi decât colţul între Sulza şi Trotuş şi o mică parte din valea Uzului. Pierderile sale sunt foarte mari. În valea Buzăului, Tabla Buţei, Bratocea şi Predeluş nimic nou. Acţiunea continuă la sud de Predeal. Atacurile inamice au fost respinse. În regiunea Dragoslavele s-au respins atacurile violente ale inamicului. În valea Oltului nimic nou. În valea Jiului, inamicul a înaintat în regiunea la vestul văii. Generalul Dragalina comandantul armatei a fost rănit pe când conducea operaţiunile în acea parte. La Orşova foc de artilerie.
Frontul de Sud: Pe Dunăre focuri de artilerie. În Dobrogea nimic nou.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau