Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 16 iunie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 16 iunie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Ioan Lahovary şeful partidului conservator a încetat subit din viaţă, pe la orele zece dimineaţa. (...) Soarta nemiloasă însă, l'au răpit prea de timpuriu din mijlocul nostru, şi nu i-a dat ragaz să ne conducă, cu hotărârea şi bărbăţia ce'l caracterizau, spre realizarea idealului nostru naţional, pentru care inima lui bătea aşa de tare, şi din care el îşi făcuse ultimul apostolat al vieţii sale.
De sigur că organizaţiunea armatei germane, trebuie să fi fost făcută în condiţii extra-ordinar de bune, pentru ca astăzi încă, după unspre-zece luni aproape de lupte crâncene, să mai poată ţinea piept unor adversari superiori de puternici, şi superiori de îndemănatici, - capabil de a aduce mereu forţe noi pe câmpurile de răsboi.
Unele ziare, - şi printre ele Bukarester Tageblatt, s'au crezut autorizate să desmintă informaţia noastră anunţând că Suveranii nu-şi vor lua vara aceasta reşedinţa la Sinaia. Repetăm şi adăogăm, - după informaţiuni oficiale, că MM. LL. vor rămâne la Bucureşti.
Grănicerii au prins eri la frontiera Buneştilor de lângă Fălticeni, o contrabandă de 35 boi, care să treacă în Bucovina şi care au fost aduşi de grăniceri la oborul comunal din Fălticeni. Contrabandele de acestea se practică pe o scară foarte intensă.
Persoane sosite din Adrianopol afirmă că populaţia turcă părăseşte oraşul. Garnizoana a fost retrasă din oraş iar tunurile forturilor au fost demontate şi transportate spre Dardanele.
Un foarte grav conflict a isbucnit eri la Palanca, între comandantul detaşamentului unguresc şi grănicerii noştri. Comandantul trupelor ungare de la frontieră, a arestat 6 grăniceri de ai noştri, un subcomisar (şeful poliţiei Palanca) şi pe un impiegat de la calea ferată.
După ştiri oficioase din Lisabona, mobilizarea decurge în cea mai perfectă regulă. Peste cîteva zile mobilizarea va fi terminată şi două corpuri de armată vor putea pleca pe front.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau