Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 18 iunie 1916 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 18 iunie 1916 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Cazacii sunt la porţile Rădăuţiului, vesteşte „Echo de Paris”. Iar în Bulgaria ofensiva rusească a avut şi are un mare ecou. O telegramă din Lyon vesteşte că succesele ruseşti au o mare influenţă în Bulgari şi ceea ce e foarte important, opoziţia mărturiseşte sentimente rusofile. Ea duce o campanie activă contra stăpânirii germane ce se manifestă mai ales pe terenul economic şi prin necontenitele exporturi în Germania, se produce o mare scumpire a vieţii. Se cere până şi formarea unui minister de coaliţie care să cuprindă şi reprezentanţi ai partidului rusofil.
Se anunţă că oraşul Kovel, a cărui importanţă strategică în ofensiva rusă e formidabilă, a fost evacuat de austro-germani. Peste 100.000 de oameni lucrează la întărirea lui. Se ridică mereu fortificaţii în jurul oraşului.
Ofensiva rusă continuă. Între Nistru şi Prut au avut loc violente lupte cu care ocaziune trupele ruseşti au cucerit inamicului trei linii de tranşee. Lupte violente au izbucnit pe afluentul Nistrului şi pe Karneva, alt afluent al Prutului, precum şi în regiunea oraşului Kutti, unde prin îndrăzneţele acţiuni combinate, trupele noastre au pricinuit pierderi foarte mari austriecilor. Pe restul frontului din Bucovina şi Galiţia, violent duel de artilerie. Ieri până la 7 seara s-au înregistrat noi prizonieri făcuţi în cursul zilei: 221 ofiţeri şi 10.285 soldaţi. Unul din regimentele noastre a luat o întreagă baterie grea de 4 tunuri cu artilerie pe câmp. Acest succes face ca totalul prizonierilor făcuţi până acum să fie de 205.000 de oameni inclusiv ofiţeri.
Autorităţile austro-ungare au închis graniţele spre România. Niciun tren de marfă sau de persoane nu mai trece frontiera noastră. S-a ordonat în consecinţă descărcarea vagoanelor care trebuie să plece cu grâne spre Austro-Ungaria. Măsura aceasta a Austro-Ungariei e motivată prin necesitatea de transporturi militare, dar pare că e o consecinţă a şicanelor pe care şi le fac reciproc germanii şi austriecii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau