Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 19 aprilie 1917 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 19 aprilie 1917 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Se ştie că la 10 ianuarie, aliaţii au prezentat la Washington răspunsul lor la vestita notă a lui Wilson. Englitera a crezut de cuviinţă să adauge la acea notă încă una specială, care să explice şi mai mult guvernului american necesitatea continuării războiului până la victoria indiscutabilă. Nota este redactată în stilul admirabil al lui Balfeur. Din această notă, reproducem pasajele relative la dreptul naţionalităţilor. Balfour spune că statele europene faţă de Germania sunt puţin pregătite pentru apărare, pentru că unele din ele sunt slăbite prin faptul că nici frontariile lor, nici constituţia lor internă nu sunt în armonie cu aspiraţiile raselor care le constituie şi nici nu asigură acestor rase un tratament drept şi egal. „Acest rău ar fi mult uşurat dacă aliaţii vor reuşi să impună acele schimbări în harta Europei, care au fost indicate în nota lor”. (...)
Vorbind de luptele aeriene care s-au dat pe frontul de vest corespondentul ziarului „Morning Post” telegrafiază de la Marele Cartier englez. Niciodată flotilele aeriene n-au fost atât de utilizate în luptele de infanterie ca în bătăliile ce s-au dat luni şi marţi pe frontul de vest. Aceste lupte aeriene au fost atât de înspăimântătoare încât lupta de infanterie îşi pierduse la un moment dat intensitatea şi toţi soldaţii priveau la aeroplanele care se luptau din care multe cădeau cu o viteză vertiginoasă transformându-se curând într-o grămadă de fum şi flăcări. Multe avioane duşmane fură silite să aterizeze în liniile engleze.
Inamicul nu reînnoieşte marile sale contraatacuri care l-au costat pierderi grozave, fără să-i aducă niciun profit. Pare resemnat să lase trupelor franceze posesiunea punctelor taclile însemnate, precum vârful drumului des Dame. Dimpotrivă trupele aliate au repurtat încă şi peste tot însemnate avantaje în operaţiuni de detaliu, probând că soldaţii noştri păstrează, după zece zile de bătălie peste măsură de îndârjită, aceeaşi ardoare, aceeaşi perseverenţă, aceeaşi speranţă probând că sunt stăpâniri situaţiei, că ţin pe inamic sub ameninţarea lor, privându-l pentru un lung timp de libertatea sa de acţiune.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau