Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 2 iunie 1917 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 2 iunie 1917 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Domnul E. Vandervelde, ministrul Belgiei va sosi în această seară în localitate, la ora 6. Şedinţa festivă a Parlamentului în onoarea sa va avea loc mâine.
În bugetul Epitropiei generale a Casei Sf. Spiridon din localitate s-au introdus oarecare modificări în ce priveşte bugetul ordinar şi bugetul azilului Efrosina Balş şi al ospiciului Socola.
Subscripţia pentru bonurile de tezaur ale Apărării Naţionale în fiecare zi sporeşte. Atât particularii, cât şi numeroase instituţii s-au grăbit să subscrie, înţelegând prin aceasta serviciul care au adus statului şi lor înşişi.
Domnul Cuza protestează contra siluirii dezbaterilor parlamentare de către majoritatea, mai ales că minoritatea n-a făcut abstracţie. Se declară contra şedinţelor de noapte care sunt istovitoare, mai ales că nu se găsesc mijloace de comunicare. Spune că este o înjosire a demnităţii ca parlamentarii să vină noaptea la şedinţă cu biletul domnului Boboc pentru liberă circulaţie. Propune să se limiteze timpul cât trebuie să vorbească fiecare orator, pentru a se renunţa la şedinţele de noapte. Care lasă mai multă solicitudine pentru domnia sa, care reprezintă minoritatea constituţională şi apoi pentru partidul muncii. (...)
Continuarea discursului domnului Diamandi: Se intră în ordinea de zi continuarea discuţiei asupra reformelor. Se dă cuvântul domnului G. Diamandi. Domnia sa spune că şi în sânul guvernului există dezacord în chestia reformelor şi în special în ceea ce priveşte posesiunea subsolului. Se miră de conlucrarea dintre guvernele liberal şi conservator când partidul liberal are la trecutul său o întreagă literatură contra „cosoilor”. Declară că partidul muncii nu poate fi alături de liberali pentru că nu vede în reformele ce le prezintă nicio idee. Vorbeşte de munca ţăranilor, spune că ei au fost întotdeauna exploataţi şi că o jigarchie românească nu este chemată să îndrepte situaţia ţăranilor. Spune că munca la comun va veni în mod fatal după război. Dă ca exemplu munca colectivizată în Angli aşi apoi în America.
D. Duca, ministrul Cultelor: Ceea ce nu împiedică pe ducele de Sutherland să aibă 1.250.000 hectare de pământ (râsete).
D. Diamandi: Noi n-avem însă un duce de Sutherland. Continuând se plânge de faptul că libneralii, în loc să facă apoi la elementele democratice din partid, s-au adresat partidului conservator. Spune că în felul cum liberalii au prezentat reformele, e văzut că acest partid nu mai poate evolua şi aceasta a fost una din principalele cauze ale retragerii, reformă care au creat partidul muncii. (...)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau