Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 21 iunie 1917 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 21 iunie 1917 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Astăzi dimineaţă la ora 8 a sosit în Iaşi venind din Rusia misiunea militară americană, în frunte cu şeful statului major american. Misiunea militară americană este pusă sub conducerea generalului Hugh Scott şi este formată dintr-un colonel, doi locotenenţi-coloneli şi un comandant din armata americană, precum şi alţii, în total 9 persoane. De la gată membrii misiunii au fost conduşi la Palatul Mitropolitan unde au fost găzduiţi. În cursul zilei misiunea în frunte cu generalul Hugh Scott vor fi primiţi în audienţe de către M. S. Regele Ferdinand şi M. S. Regina Maria. La orele 4 p.m. s-a făcut o recepţie la Teatrul Naţional în onoarea oaspeţilor de către Cameră şi Senat. Vor vorbi d. V. G. Merţan preşedintele Camerei, d. Em. Porumbaru, preşedintele Senatului, d. prim-ministru I. I. Brătianu şi d. ministru Take Ionesc, care va vorbi în limba englezească, singura limbă pe care o cunosc membrii comisiunei. (...)
Cu toate ordinele date de comandamentul militar de a nu se întrebuinţa automobilele pentru plimbări şi alte nevoi ale lumii civile, zilnic avem automobile pline de doamne care sfidează ordonanţa înaltului comandament. Ieri, M. S. Regele, trecând pe jos pe strada Lăpuşneanu, a oprit automobilul 491 care transporta trei doamne şi, pe lângă observaţia făcută, şi-a notat numărul pentru a face cercetările cuvenite. Publicul din stradă a rămas adânc impresionat şi foarte mulţumit de cele petrecute.
„Idea Nazionale” află din Berna: După ştiri din Insbruch, trupele austro-ungare au fost foarte greu încercate de artileria italiană, în ultimele operaţiuni de pe frontul Trentin. Noile contingente de Kaiserjager sosite proaspăt din frontul rusesc, au fost decimate. Pierderile suferite de austriaci în Trentin de la 1 până la 25 iunie, s-a urcat la 40.000 de oameni.
Două succese însemnate au fost realizate în ultimele 24 de ore pe frontul occidental. Trupele franceze au izbutit o operaţiune strălucită luând în stăpânire cu vioiciune şi fără pierderi o poziţiune solid organizată de către inamic. Englezii, la rândul lor, au înaintat considerabil, apropiindu-se mai mult de Londra. (...)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau