Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 23 martie 1917 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 23 martie 1917 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Ca în toate ţările şi la noi artiştii au fost feriţi deocamdată de primejdia primei linii de foc. Un artist, de orice specialitate ar fi el, nu se poate crea oricând. Un Enescu, de exemplu, ar fi un act necugetat să-l expui în rândurile luptătorilor. Aceasta nu înseamnă că pe vremurile ce trăim, artiştii nu au şi ei rostul lor. În Franţa reprezentaţiile teatrale se dau chiar şi pe front, cu artişti de la „Comedia Franceză”. Opera şi Opera Comică caută să aducă o clipă de alinare celor ce suferă cu atâta resemnare greutăţile vieţii de război. Aşa este şi la noi. Mai toţi artiştii au fost mobilizaţi pe loc, folosindu-se de avantajele artei lor, dar, în acelaşi timp, primind din toată inima, tocmai pentru că sunt artişti, obligaţiile la care au fost destinaţi. Actorii toţi se ţin la dispoziţia direcţiei generale a teatrelor pentru a-şi oferi serviciul lor scenei. Totuşi, am voi să ştim dacă direcţia teatrală îi are la dispoziţie pe toţi. În reprezentaţiile de operă, de exemplu, nu l-am văzut decât o singură dată pe excelentul bas Costescu Duca, dar niciodată pe tenorii Vrăbiescu sau Livezeanu. Nu ştim nimic, de asemenea, despre Niculescu Basu. Am dori ca direcţia generală a teatrelor să ne lămurească care-i cauza că domnii Vrăbiescu etc. nu au dat niciodată concursul lor scenei, căci nu credem să le lipsească nobila pasiune a chemării lor.
Cheltuielile Angliei sunt acum de aproape 138 de milioane de lei pe zi. De la începutul războiului până la 31 martie 1917, Anglia a cheltuit 105 miliarde deosebit de 22 de miliarde pe care le-a dat cu împrumut coloniilor şi aliaţilor. Datoria publică a Angliei este de 97 de miliarde şi jumătate. Cifrele acestea n-au nevoie de comentarii.
O telegramă din Paris anunţă că primul vas american înarmat trimis de Statele Unite în Europa a fost torpilat la 1 aprilie stil nou ora 10 seara de către un submarin german. Un vas francez care patrula a remorcat o barcă în care se aflau 19 oameni, supravieţuitori vasului torpilat. Restul echipajului s-a înecat. Este de remarcat că această provocare germană s-a produs cu o oră înainte de a se întruni congresul american.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau