Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 26 mai 1917 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 26 mai 1917 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Ziarul englez „Daily Telegraph” publică o lungă corespondenţă a trimisului său pe lîngă armata romînă, cu data de 10 Februarie din care extragem următoarele pasagii: „De ani de zile locuitorii din nordul României n-au văzut o iarnă aşa de grozavă ca cea din anul acesta. În părţile muntoase, temperatura a variat săptămâni întregi între 30-45 grade Fahrenheit. În asemenea împrejurări orice activitate militară a fost întreruptă.”
Dacă ar fi să se adune toate abaterile de la regula cea mai elementară a corectitudinii morale, toate minciunile, înşelăciunile, trădările, hoţiile, ticăloşiile, cruzimile, crimele câte le-a săvârşit, fără nici o raţiune militară, poporul german, numai în decursul războiului de faţă, s-ar alcătui un dosar înspăimântător de monstruozităţi diabolice, capabil a te face să-ţi fie scârbă de natura omenească.
Corespondentul nostru din Petrograd ne telegrafiază următoarele: „Miliukoff trimise o notă declarând că Rusia va respecta toate angajamentele şi va continua răsboiul. Această notă a apărut în ziare, urmată de un apel către poporul rus, iscălită de Lwoff şi explicând nota”
Serbarea „Învierii Domnului” pe front a fost lipsită de pompă, cu care credincioşii sunt obişnuiţi s-o întâmpine de obicei. Ea a fost mult mai simplu prăznuită, dar totuşi mult mai înălţător.
Domnişoarei dr. Aspasia Macarovici, i s-a conferit ordinul „Crucea Regina Maria”, pentru devotamentul şi priceperea cu care a îngrijit bolnavii, contractând tifos exantematic în timpul serviciului. Distinsa medic din Iaşi, în timpul serviciului la spitalul Sf. Spiridon, îngrijând cu un devotament şi sacrificiu fără păreche bolnavii, a căzut victimă şi a contractat teribila boală.
Se anunţă din nordul Franţei că germanii pregătesc o nouă retragere pe frontul englez unde artileria engleză face adevărate ravagii printre trupele lor. Ei încercă prin aceste atacuri locale să ţie în loc forţele engleze la Armentieres, pregătind în acelaşi timp o nouă linie de apărare la sosul liniei Hindenburg.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau