Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 3 decembrie 1916 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 3 decembrie 1916 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Noul Guvern s-a format în chipul următor: Preşedinte al consiliului şi ministru de externe Aristide Briand, justiţie şi instrucţie publică Viviani, finanţe Ribot, război generalul Lyantey, marină amiralul Lacase, muniţii Albert Thomas. Generalul Nivelle a fost numit comandant superior al armatei de nord şi nord-vest. Generalul Gonrand a fost numit general rezident al Franţei în Maroc, în locul generalului Lyantay, numit ministru de război.
Artileria belgiană şi tunurile de tranşee au respins în chip energic toate contraatacurile germane, luând mulţi prizonieri, teren şi distrugând multe din maşinăriile de luptă ale germanilor. Belgienii au mai bombardat cu succes iezătura Iserului, dinspre stânga ca şi pe cea din faţa Dixmundelui.
În valea Putnei şi la nord de Dorna Vatra au loc lupte continue. Trupele ruseşti înaintează câştigând teren, întâlnind însă rezistenţa crâncenă a inamicului. În valea Trotuşului, a Sultei şi Ciagoriaş înaintăm.
În Champagne, cu o singură lovitură improvizată, am luat o parte din poziţiunile germane din Collines-Menille. Am intrat în tranşeele inamice, distrugând galeriile de mine şi făcând prizonieri. În partea stângă a Meusei, continuă o vie bombardare de artilerie, în regiunea înălţimii 304.
Pe lângă şoseaua Buzeu-Ploieşti, armatele luând contra-ofensivă, au respins pe inamic dincolo de Cricov. După depeşile din Petrograd din sursă oficială, pe care le primeşte ziarul Odeski-Listok, autorităţile militare ruseşti cred că germanii fac toate sforţările pentru a rămâne în planul lor principal de a înainta spre răsărit până spre malurile Dobrogene. Acest plan al lor este dejucat, deoarece cu toată luarea Bucureştilor de către dânşii, armatele româneşti în retragere s-au unit cu armatele ruseşti, fără pierderi, armate care sunt gata a se şi apăra în contra acestui plan, precum şi de a lua o contra-ofensivă puternică.
Frontul de Nord şi Nord-Vest: Pe frontiera de vest a Moldovei bombardament de artilerie şi atac al inamicului în regiunea Oituzului şi mai la nord; contraatacat viguros cu baioneta, inamicul a fost respins cu mari pierderi. În Muntenia inamicul a bombardat şi atacat puternic poziţiile noastre de pe Buzău şi Călmăţui, dar n-a obţinut niciun succes. Pe restul frontului trupele noastre s-au retras la nord de Ialomiţa. În Dobrogea nimic nou.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau