Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 3 octombrie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 3 octombrie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Importantele declaraţiuni din Paris asupra situaţiei diplomatice. D. Viciani, preşedintele consiliului:
„Tratatul din Bucureşti lasă Regelui şi poporului bulgar o amărăciune adâncă. Guvernele aliate au căutat mijlocul de a para această situaţie cu aportul de dreptate, tinzând să refacă uniunea balcanică, dar cu toate sforţările stăruitoare ale aliaţilor la care România, Grecia şi Serbia au dat concursul lor, n-a fost cu putinţă să se obţină o colaborare sinceră a guvernului bulgar, care ridica revendicări în dauna vecinilor săi. Din partea României sforţările noastre n-au rămas fără succes, România fiind favorabilă unei înţelegeri balcanice.
Atitudinea echivocă a guvernului bulgar a condus guvernul grecesc să menţie o politică espectativă. Guvernul bulgar a răspuns tardiv şi în mod delatoriu propunerilor noastre, negociind în acelaşi timp şi cu inamicii noştri, făcând un acord cu turcii şi luând angajamente faţă de Germania.
Mobilizarea Bulgariei a fost răspunsul la întrebările noastre amicale, în vreme ce Austria şi Germania concentrau trupe la graniţa Serbiei. De partea ei, Serbia eroică se pregăteşte să răspundă pe două fronturi la atacurile îndreptate în contra ei. Pentru a ajuta pe serbi, a trebuit să trecem prin Salonic. Încă de la mobilizarea Bulgariei am început negocieri cu preşedintele consiliului grec, negocieri care erau cu atât mai fireşti cu cât un tratat între Serbia şi Grecia se ocupă de o eventuală agresiune a Bulgariei”.
Comandamentul nostru superior este informat prin mijloacele cele mai sigure că puterile centrale n-au în contra sârbilor şi a eventualilor cooperatori ai acestora decât 300 mii germani şi vreo 100.000 austriaci şi unguri aflaţi până acum în Bosnia şi Herţegovina.
În Transilvania au rămas numai garnizoane mici. Trupele austro-germanilor sunt foarte prost aprovizionate. Uneori trece o zi fără să mănânce.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau