Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 30 decembrie 1916 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 30 decembrie 1916 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Se comunică din Copenhaga că partidele politice din Polonia au hotărât să se lupte până la extrem contra acordării drepturilor complete eroilor polonezi, proiectată în Germania.
Domnul Ștefan Niculescu din Bucureşti ne roagă a anunţa că s-a stabilit în Iaşi strada Stejar no. 48, aceasta pentru a afla pe fiul său Gh. S. Niculescu plecat cu lucrătorii de la Fabrica Lemaitre din Bucureşti.
Agenţia telegrafică „Reuter” a fost cumpărată de lorzii Marc Nepir, Glenconnier, Pil şi Starr Dgemson cu 550.000 pfunzi sterlinge. Scopul acestei tranzacţii este transformarea lui „Reuter” într-o instituţie de interes general al întregului imperiu britanic, fără vreo legătură cu partide şi financiari.
Guvernul Belgiei a protestat printr-o notă adresată tuturor statelor aliate şi neutrale contra utilizării cetăţenilor Belgiei în Germania în calitate de sclavi. Nota aminteşte cum la 1890 Germania a declarat solemn la conferinţa din Bruxelles cum că va duce totdeauna lupta contra sclaviei din Africa. Astăzi, aceeaşi germani introduc institutul sclaviei în Europa. Belgia apelează la sentimentele omeneşti ale lumii întregi civilizate să strigmatizeze aceste procedee extraordinar de imorale.
Aeroplanele franceze şi engleze au bombardat mai multe oraşe şi puncte de sprijin bulgaro-germane şi mai ales oraşul din Macedonia sârbească, Prilep.
„Oficialul” comunică că Regele a primit demisiunea cabinetului Asquith. Asquith a declarat că răspunzând la chestiunea numirii controlorului alimentelor, Regele a aprobat remanierea cabinetului. Asquith a mai declarat că, în ceea ce priveşte politica externă, ea nu se va schimba întru nimica. Ea va rămânea aceeaşi. Parlamentul a aprobat declaraţiunile lordului Asquith a mai adăugat că, dacă cineva crede că trebuie să facă vreo schimbare în politica externă se înşală. Ședinţele Parlamentului au fost amânate până joi, până când se va prezenta cabinetul remaniat Asquith a prezentat demisia cabinetului Regelui, care a invitat pe Bonard Love. Foştii miniştri rămân la locurile lor, până la depunerea jurământului noilor miniştri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau