Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 31 octombrie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 31 octombrie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Noua noastră situaţie. Dintre toate întreprinderile pe care Germania le-a încercat până acum, acea căreia i se consacră astăzi este fără îndoială cea mai primejdioasă. Oprită în loc, apoi stăpânită pe frontul occidental, incapabilă de a obţine un rezultat pe frontul oriental; era, fără îndoială, condamnată să îngenunche în scurt timp, din neputinţa de a-şi reînnoi mijloacele de acţiune cu desăvârşire sleite. Către orient, acolo va căuta ea resurse nouă.
Dacă-şi deschide rezervorul de forţe latente pe care-l constituie lumea otomană, găseşte mijlocul eficace de a prelungi războiul cu cel puţin un an peste termenul cel mai îndepărtat ce l-am putea prevedea. Nu trebuie să ni se pară glumă această eventualitate.
Germania vrea să forţeze blocul aspru ce-o strânge şi-o înăduşă. Pentru a smulge avantajul esenţial al aliaţilor ea joacă acum ultima carte. Situaţia noastră, în cazul când Germania reuşeşte în planul ei, este din cele mai disperate. Aliaţii n-au nimic de perdut prin o întârziere de un an mai mult, dar noi în acest timp suntem expuşi la toate urmările celei mai duşmănoase înscenări.
Nu trebue să ne facem iluzii, puterile centrale şi-au fixat deja sentimentele lor asupra soartei militare. Suntem duşmanii laşi. Bulgarii, pentru care, după conştiinţa lor, noi suntem ceea ce sunt ungurii pentru noi, vor da tot concursul Austro-germanilor pentru a ne tăia cu desăvârşire orice comunicaţie cu apusul.
Dacă aliaţii pot trimite la timp o adevărată armată la Salonic, deci ruşii pot lua în focul lor de flanc pe bulgari, suntem salvaţi. De la noi nu avem de aşteptat nimic. Am pierdut toate ocaziile şi tot creditul moral în Europa. De la aliaţi ne aşteptam norocul şi avem mare încredere în ei pentru croirea vieţei noastre de mâine.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau