Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 4 august 1916 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 4 august 1916 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
„Independenţa Română” cu data de ieri se ocupă de „balonul de încercare pe care organul din Iaşi al domnului Badareu «Opinia», îl lansează în chestiunea unei fuziuni cu domnii Carp şi Maiorescu”. „Opinia” însă a fuzionat de mult cu acel care reprezintă în ţara aceasta interesele evreo-maghiare. O dovadă mai puternică este numitul ziar al cărui patron este domnul Badareu şi care este de multă vreme organul oficial al nemţilor, ungurilor şi evreilor din Iaşi.
Lupte crâncene urmează pe toate fronturile de luptă din Europa. Pe frontul francez englezii au reînnoit atacurile pe linia Aventin le petit, continuându-le cu înverşunare până în cursul nopţii. Pe drumul Dieppal au pus piciorul în tranşeele germane înaintate. Germanii au încercat mai multe contraatacuri. Tentativele lor au eşuat, însă sub focul violent al trupelor engleze. Între Maurepas şi Lel, francezii au dat două violente atacuri asupra poziţiilor germane. Nu ne-a sosit sosit până în prezent rezultatul asupra acestor lupte.
Pe frontul rusesc, trupele ruseşti au încercat mai multe atacuri contra frontului armatelor generalului Hindeoburg. Luptele violente au urmat şi în sectoarele ocupate de armata arhiducelui Carol.
Pe muntele Kilseha, aproape de Palanca, contrabandiştii unguri au pătruns pe teritoriul românesc şi au atacat pe ciobanii noştri de la o stână pentru a le lua vitele. La un moment dat s-a încins o luptă între ciobanii noştri şi contrabandiştii unguri,în urma căreia se află mai mulţi răniţi şi doi morţi dintre care un cioban român ucis mişeleşte cu o lovitură de topor şi un ungur contrabandist. Cazul acesta după cât suntem informaţi, a fost adus la cunoştinţă de către autorităţile vamale din apropierea ministerului de finanţe. Autorităţile noastre au plecat la faţa locului pentru a ancheta faptele.
Operaţiunile trupelor ruseşti au urmat în ultimele zile cu desăvârşit succes. Înaintarea ruşilor în Carpaţi se efectuează în bune condiţii. Trupele ruseşti au cucerit localităţile Jablonitza, Wolochta şi Asdregherion. Ruşii înaintează cu succes în Carpaţi şi au făcut 1.006 prizonieri cu ocazia cuceririi acestor localităţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau