Prinşi la pescuit de tutun
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au prins trei tineri, cetăţeni români, care încercau să introducă ilegal în România peste 3.700 pachete ţigări de contrabandă, pe care le-au trecut peste râul Prut cu ajutorul unor frânghii. Unul dintre ei a mai fost depistat transportând, cu o bicicletă, ţigări de contrabandă la începutul lunii martie a acestui an. Pe 11 aprilie, pentru valorificarea unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse accizabile. Astfel, în jurul orei 21.20, oamenii legii au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Sculeni, în apropierea malului românesc al râului Prut, trei persoane de sex masculin care transportau trei colete voluminoase, învelite în folie de culoare neagră. Poliţiştii de frontieră au reţinut persoanele în cauză şi le-au dus la sediul sectorului pentru cercetări. Astfel, s-a stabilit că bărbaţii sunt cetăţeni români, cu vârste de 17 şi 18 ani. Totodată, s-a constatat că unul dintre tineri a mai fost depistat de poliţiştii de frontieră transportând, cu o bicicletă, ţigări de contrabandă la începutul lunii martie a acestui an. Cu privire la cele constatate, Ş.M. a declarat că a fost contactat de o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, care i-a propus ca, în schimbul unor sume cuprinse între 300 şi 500 lei, să transporte coletele cu ţigarete, de la malul râului Prut, până în localitatea Sculeni. Tinerii au mai adăugat că au tras cu nişte frânghii cele trei colete, prin apa râului Prut, cu sprijinul unei persoane din Republica Moldova. În urma inventarierii coletelor, au fost descoperite 3.750 pachete ţigări marca Plugarul, de provenienţă Republica Moldova. Ţigaretele în valoare totală de 16.750 lei au fost ridicate în vederea confiscării, poliţiştii de frontieră efectuând acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Cercetările continuă împreună cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova, în vederea stabilirii întregii arii infracţionale şi depistării tuturor persoanelor implicate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau