Problema apei la Piatra Neamţ, rezolvată parţial
Dimensiune font:
Apa a revenit la robinete abia sâmbătă noaptea, după ce furnizarea a fost oprită din cauza unei avarii care a apărut miercuri, 9 martie * defecţiunea s-a produs la una dintre conductele magistralei care captează apa din sursa Vaduri
Necazurile legate de furnizarea apei la Piatra Neamţ nu s-au terminat. Lucrările la conducta defectă s-au terminat vineri, în jurul orei 15.30, iar anunţul iniţial era că apa va reveni la robinetele oamenilor în aceeaşi seară, fapt care nu s-a întâmplat. Ca urmare, pietrenii au pornit o adevărată revoltă virtuală când au văzut că nici sâmbătă nu s-au putut bucura de ceea ce a devenit un adevărat lux în ultimele zile. Pompierii au distribuit în continuare apă menajeră în zonele rămase în continuare în secetă, dar revolta oamenilor i-a determinat pe cei direct responsabili să se întrunească în şedinţă sâmbătă, 12 martie, la ora 10.00, la Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ.
Se anunţă demiteri
La întâlnire au participat preşedinta legislativului nemţean, Emilia Arcan, primarul municipiului, Dragoş Chitic, şeful ISU, colonelul Ioan Niţică, membri AGA ai Apa Serv, preşedintele Consiliului de Administraţie al Apa Serv, Florin Cucu, directorul companiei, Cătălin Dughir, şi alţi angajaţi ai furnizorului de apă potabilă în judeţul Neamţ. A fost prima întâlnire de acest gen la care s-a permis şi accesul presei. Acesta s-ar putea să fie şi motivul pentru care, în loc să se ofere soluţii concrete pentru rezolvat problema cât mai curând, fiecare s-a grăbit să arunce vina asupra celuilalt, iar toţi pe conducerea Apa Serv. Astfel, după o oră de discuţii aprinse, au rezultat două concluzii, dintre care prima vizează demiteri în lanţ.
Posturile vor fi pierdute în urma şedinţei extraordinare de astăzi a Consiliului Judeţean. „Este (vizat – n.r.) şi domnul preşedinte de Consiliul de Administraţie, pe care l-am rugat de mai multe ori: domnule preşedinte, dacă dumneavoastră consideraţi că nu faceţi faţă la funcţia pe care o aveţi - să luaţi măsuri drastice - de ce nu vă daţi demisia? Dacă de 72 de ore locuitorii din Piatra Neamţ nu au apă, ce măsuri aţi luat în acest sens? Dacă dumneavoastră, cu toată conducerea Apa Serv, nu ştiţi, cine să ştie? Îmi pare foarte rău, dar părerea mea e să nu vă prindă ziua de luni fără să aveţi demisia depusă”, a spus Emilia Arcan.
Demiterile îşi vor avea rostul, poate, abia după ce problema apei va fi rezolvată cu adevărat la Piatra Neamţ, pentru că, cea de-a doua concluzie a întâlnirii de sâmbătă a fost că, în săptămâna care urmează sau cât mai curând, când cei de la Apa Serv vor primi piesa potrivită pentru remediat complet acea avarie, furnizarea apei către populaţie va fi sistată din nou, de această dată urmând să se anunţe din timp, iar lucrarea să nu mai dureze mai mult de 24 de ore, dacă nu apar situaţii neprevăzute.
Citeşte şi: Stau la cozi imense pentru un bidon de apă potabilă FOTO
Andreea AMARIEI
4 zile, atât au stat fără apă abonaţii companiei din Piatra Neamţ.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau