Probleme mari în reţeaua de termoficare
Dimensiune font:
Autorităţile locale băcăuane anunţau pe 29 septembrie 2015 că retehnologizarea sistemului de termoficare din Bacău va fi finalizată în trei luni * a trecut mai bine de un an, iar proiectul este nefinalizat * noua administraţie avertizează constructorii că vor suporta cele mai dure măsuri, aceasta fiind ultima atenţionare * primarul Cosmin Necula a fost, ieri, pe şantier şi spune că va face acest lucru până când proiectul se va încheia
Iarna bate din nou la uşă, iar furnizorul centralizat de energie termică din Bacău este tot în plin şantier, la aproape un an de la data-limită de execuţie a lucrărilor - 31 decembrie 2015. Până la sfârşitul anului trecut, constructorii ar fi trebuit să finalizeze investiţia de peste 342,7 milioane de lei, ce vizează retehnologizarea sistemului de termoficare din Bacău, proiectul cu finanţare europeană implementat de Thermoenergy Group SA şi Primăria Bacău.
Lunile au trecut, iar sistemul de termoficare din Bacău este tot în stadiul de şantier, lucrările de retehnologizare a sistemului executându-se în mai multe cartiere din municipiu. Aproape 6.000 de apartamente au fost vizate de lucrările de reabilitare a reţelelor secundare derulate în cadrul proiectului european de retehnologizarea a sistemului.
Edilii avertizează constructorii
Lucrările au vizat 21 de puncte termice, în perioada desfăşurării acestora furnizarea apei calde fiind întreruptă. Investiţia majoră, în valoare totală de 342.751.240 de lei, cu TVA, include, pe componenta reţele secundare, aproximativ 60 de kilometri de reţele secundare de distribuţie reabilitate. Proiectul are mai multe componente, doar una dintre acestea fiind reabilitarea reţelelor secundare şi reabilitarea punctelor termice, reţelele au fost împărţite şi licitate pe cinci loturi. „Voi verifica zilnic lucrările la reţelele termice din Bacău. Am făcut astăzi (ieri – n.r.) un tur al lucrărilor de modernizare a reţelelor termice secundare din municipiu, proiect care le dă mari bătăi de cap locuitorilor oraşului. Îi anunţ pe constructori că plângerile şi reclamaţiile băcăuanilor sunt mai mult decât întemeiate, iar răbdarea acestora şi-a atins limitele, la fel - şi a conducerii Primăriei”, a declarat Cosmin Necula, primarul Bacăului.
Cea mai gravă situaţie se înregistrează în nordul localităţii. „Sunt nemulţumit de ritmul în care se desfăşoară aceste lucrări, de lipsa de implicare a constructorului, precum şi de slaba mobilizare în ceea ce priveşte forţa de muncă destinată acestui proiect, îndeosebi în zona nord, unde situaţia este critică”, a precizat Necula.
Primarul Bacăului a anunţat că va „motiva” constructorii până la terminarea lucrărilor prin verificări zilnice. „Voi verifica în mod curent mersul lucrărilor la reţelele termice secundare şi îi anunţ astfel pe constructori să urgenteze conectarea reţelelor la punctele termice, astfel încât Thermoenergy să poată livra agent termic băcăuanilor. În caz contrar, voi lua cele mai dure măsuri”, a avertizat primarul Bacăului. În replică, executanţii lucrărilor spun că vor încheia treaba la timp, dar promisiuni au tot făcut şi nu s-a întâmplat mare lucru. Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau