Procedură de audiere specială pentru evadatul de la Curtea de Apel
Dimensiune font:
Unul dintre cei doi evadaţi de la Curtea de Apel Iaşi va fi subiectul unei proceduri judiciare mai puţin obişnuite. Reamintim că, pe 16 martie, Ion Nica şi Ion Ţîgănescu au fost duşi la instanţă. Pe numele primului exista un mandat european de extrădare emis pe autorităţile elveţiene, pentru furt. Cei doi au fost escortaţi de trei poliţişti vasluieni şi au apărut în faţa judecătorilor ieşeni. „După terminarea şedinţei de judecată, Nica şi Ţîgănescu au fost încătuşaţi cu aceeaşi pereche de cătuşe. La momentul ieşirii în curte, Ţîgănescu a reuşit să-şi scoată de pe mâna dreaptă cătuşele, moment în care Nica Ion a luat-o la fugă, sărind rampa situată lângă peretele instituţiei şi îndreptându-se către gardul porţii, escaladându-l”, au spus procurorii.
A doua zi, Nica a fost descoperit într-un maxi-taxi de pe ruta Iaşi-Ungheni. Pentru evadare, el a fost condamnat la 8 luni de închisoare, dar a făcut apel. Între timp, bărbatul a fost trimis în Elveţia. Acum, judecătorii au ajuns la concluzia că trebuie să îl audieze prin videoconferinţă. Un nou termen a fost stabilit pentru 8 decembrie. Cristina CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau