Procurorii DNA, absenţi în procesul ţeparului mansardelor!
Dimensiune font:
Ieri, magistraţii Tribunalului i-au mustrat aspru pe procurorii DNA în dosarul patronului ţepar al Trustului de Construcţii Moldova, Teodor Coman (fost Simileac). Bărbatul a ajuns în atenţia oamenilor legii în urma plângerilor făcute de păgubiţi. Alături de el, pe lista acuzaţilor au ajuns Marius Bogdan Chiriac şi Iulian Vasile Ilie, directori la Trustul de Construcţii Moldova, soţia lui Teodor, Violeta Cezara, şi contabilul Mihai Condrea.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 3 iunie 2006 – 10 august 2009, cei cinci au indus în eroare 73 persoane, la 66 de contracte de construire sau cumpărare a unor apartamente amplasate la mansarda unor blocuri. „Firmele constructoare au încheiat contractele în condiţiile în care nu deţineau autorizaţiile legale necesare, în lipsa cărora imobilele nu puteau fi racordate la reţelele de gaz, curent electric, apă, canalizare şi nu puteau fi înstrăinate prin act autentic către părţile vătămate, iar banii încasaţi de la persoanele păgubite s-au folosit de către inculpaţi pentru achiziţii de bunuri imobile, creditarea unor terţe firme, împrejurări pe care, dacă părţile vătămate le-ar fi cunoscut, nu ar mai fi încheiat contractele în cauză”, au spus procurorii. Paguba a fost socotită la 6.546.333,67 lei.
Ieri, din cauză că niciun reprezentant al DNA nu a venit la proces, judecătorii nu au putut continua audierea păgubiţilor. În aceste condiţii, ei vor trimite o adresă DNA, înştiinţându-i pe şefii structurii că au „obligaţia să asigure prezenţa unui procuror la judecată, iar în cazul în care procurorul va lipsi şi la următorul termen, instanţa va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii pentru a se lua măsurile corespunzătoare”. Procesul a fost amânat cu o săptămână. Şeful DNA Iaşi, Sorin Călin, nu a putut fi contactat pentru a explica această situaţie. (Dan Constantinescu)
La 6.546.333,67 lei au socotit procurorii DNA paguba produsă de afacerist
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau