Procurorii, învinşi de bancheri în dosarul unei ţepe
Dimensiune font:
Conducerea Leumi Bank a câştigat războiul în instanţă cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal. Totul a pornit de la faptul că Ramona Alexandra Moise a luat un credit cu acte false, ajutată de mătuşa sa, consilierul juridic Iuliana Kovaci. Aceasta a emis şi o adresă falsă către Oficiul de Cadastru, atestând faptul că banca şi-ar fi dat acordul pentru radierea ipotecii de pe un apartament. Moise n-a rambursat niciun leu din credit, iar banca nu a mai reuşit să o execute. Alţi doi funcţionari ale căror semnături apăreau pe acte, Lucica Teiu şi Luigi Ruşconi, au scăpat doar cu amenzi de câte 1.000 de lei, pentru neglijenţă în serviciu.
Şefii Leumi Bank, care au socotit paguba la circa 500.000 de lei, au atacat decizia anchetatorilor la Judecătorie: „S-a creat un precedent periculos în statul de drept, în sensul că, dacă unei persoane juridice i se produce printr-un act semnat de doi angajaţi un prejudiciu care reprezintă în sensul legii penale consecinţe deosebit de grave şi care nu a fost recuperat, organul de urmărire penală consideră în mod cu totul greşit că fapta e lipsită de importanţă”. Judecătorii au fost de acord cu ei şi au decis trimiterea dosarului la Parchet, pentru începerea urmăririi penale împotriva celor doi. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau