Profesoara criminală vrea să fie în libertate
Dimensiune font:
Pentru a şasea oară, judecătorii Curţii de Apel Iaşi au respins cererea de revizuire a dosarului în care vasluianca Maria Popescu a fost condamnată, în 2012, pentru omor calificat * femeia a primit o sentinţă de 22 de ani de închisoare pentru că şi-a ucis soţul în bătaie
La începutul lui 2011, o crimă i-a bulversat pe locuitorii satului Mânjeşti, comuna Muntenii de Jos, judeţul Vaslui. Autoarea era un cadru didactic respectat din sat. Supărată că soţul său, cu trei ani mai în vârstă, achitase, fără să-i aducă la cunoştinţă, o datorie de 500 de lei la magazinul din sat, Maria Popescu l-a luat la bătaie cu un băţ şi o secure. Şi-a vărsat nervii pe el timp de câteva ore, în care omul a încasat zeci de lovituri, apoi l-a dezbrăcat şi l-a târât în curte. Bărbatul a fost găsit inconştient de un vecin.
Transportat la spital, omul a mai rezistat câteva ore, timp în care a povestit personalului medical că a fost bătut de soţie, după care a decedat, din cauza multiplelor leziuni, a pierderilor de sânge şi a şocului traumatic. Nu era pentru prima dată când bărbatul era agresat de soţia sa, în urmă cu câţiva ani fiind transportat la spital cu testiculele sfâşiate. De fiecare dată, însă, îşi retrăsese plângerile făcute la Poliţie.
Beată şi mincinoasă
Profesoara ucigaşă a fost găsită de poliţişti beată, fiind nevoie de transportarea ei la spital pentru prelevarea de probe biologice şi pentru a o calma. Pe întreg parcursul procesului, femeia a susţinut că nu şi-a lovit bărbatul, ci doar l-ar fi împins. Probele anchetatorilor au demonstrat însă că minţea. Mai mult, cât a fost în arest preventiv, „acuzata a refuzat medicaţia prescrisă şi a făcut mai multe crize de nervi, terorizându-i pe gardieni”. Din acest motiv, pe parcursul cercetărilor, Maria Popescu a fost transferată, pentru o scurtă perioadă, la Spitalul Penitenciar Jilava, unde i s-a făcut şi o expertiză psihiatrică.
În ianuarie 2012, fosta profesoară a fost condamnată la 22 de ani de închisoare pentru omor calificat, sentinţă rămasă definitivă după apel. De atunci, Maria Popescu a făcut mai multe cereri de rejudecare a procesului, de fiecare dată respinse atât de judecătorii vasluieni, cât şi de cei ai Curţii de Apel Iaşi. Magistraţii au respins, încă o dată, ca fiind nefondat, cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei date în luna mai de judecătorii Tribunalului Vaslui. Ovidiu IANCU
22 DE ANI
Aceasta este pedeapsa cu închisoarea primită de profesoara criminală
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau