Proiecte de 2,2 milioane de euro la GAL Podu Înalt
Dimensiune font:
Asociaţia şi-a prezentat ieri raportul de activitate cu privire la rezultatele procesului de selecţie şi stadiul de implementare a proiectelor finanţate prin AXA LEADER la nivelul GAL Podu Înalt * în total au fost derulate 61 de proiecte
Înfiinţat în august 2010, Grupul de Acţiune Locală Podu Înalt Vaslui a implementat un proiect finanţat prin Axa 4 Leader a PNDR. Acesta a dispus începând din luna ianuarie a anului 2012 de un buget de 2,2 milioane de euro pentru finanţări nerambursabile. Aceste finanţări s-au adresat celor ce doresc să iniţieze sau să dezvolte afaceri în agricultură şi în economia din mediul rural de pe teritoriul GAL Podu Înalt. Echipa GAL Podu Înalt a promovat sumele disponibile pentru finanţări nerambursabile în toate comunele componente -- Albeşti, Alexandru Vlahuţă, Banca, Bogdana, Bogdăneşti, Bogdăniţa, Costeşti, Deleni, Lipovăţ, Muntenii de Jos, Roşiesti, Viişoara, Vutcani, Zorleni. „Am realizat un procent de contractare de 99,38%, în timp ce plăţile efectuate către beneficiari sunt de peste 62,25%. Au fost contractate un număr de 61 de proiecte în valoare totală de 2.285.570 euro. În cadrul celor 36 apeluri de selecţie, au fost depuse 116 de cereri conforme pentru finanţări nerambursabile, iar beneficiarii, atât publici cât şi privaţi au implementat deja proiectele, prin achiziţia de utilaje, lucrări de construcţii, care ajută la dezvoltarea afacerilor şi standardelor comunităţilor din care fac parte”, au declarat reprezentanţii GAL Podul Înalt.
Programele au cuprins modernizarea unor exploataţii agricole, sprijin pentru tinerii fermieri, sprijin pentru fermele agricole de semi-subzistenţă sau pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi, renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale şi proiecte de cooperare.
Citeşte şi: Pierderi de 46 de milioane de lei de pe urma secetei la Vaslui
Tudor IFRIM
„Avem şansa să realizăm şi pentru perioada următoare 2016- 2020 o strategie de dezvoltare locală cu proiecte inovative menite să răspundă nevoilor teritoriului. Am primit notificarea pentru elaborarea strategiei pe Măsura 19.1 şi în această toamnă vom demara consultarea populaţiei din 16 comune, respectiv teritoriul actual la care au aderat şi comunele Şuletea şi Epureni” - reprezentanţii GAL Podul Înalt
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau