Proiecte de peste 10 milioane de euro pe masa autorităţilor ieşene
Dimensiune font:
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest îşi propune maximizarea sumelor dedicate proiectelor demarate acest an * cel puţin trei proiecte, cu o valoare totală ce depăşeşte 10 milioane euro, se axează pe dezvoltarea IT, domeniul viticol şi sprijin pentru comunităţi marginalizate
Reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest au precizat că, în cadrul unei întâlniri avute la finele lunii trecute, au fost subliniate trei mari proiecte pentru regiunea de Nord-Est. Unul dintre ele vizează sectorul IT, un proiect de 5 milioane euro. Directorul executiv Alina Popa a declarat, pentru „Evenimentul Regional al Moldovei”, că intenţionează să meargă pe bugetul maxim, în proiectul de creare a unui număr de 50 de startup-uri în zona de Nord-Est, din care jumătate pe raza judeţului Iaşi. „Proiectul îşi propune susţinerea domeniului IT, în care vom investi 40.000 euro pentru fiecare startup şi va genera cel puţin două-trei locuri de muncă fiecare”, a declarat Alina Popa. Un alt proiect, în valoare de 500.000 de euro, va fi axat pe domeniul vinicol, intitulat sugestiv „drumul vinului”. Investiţia se va concretiza într-un parteneriat cu regiuni din Europa, dar o primă etapă va fi dezvoltată pe zona de Nord-Est. Aceasta va include, pe lângă Iaşi, judeţe precum Botoşani şi Vaslui, unde există mărci de vin bune, dar puţin cunoscute. „Ideea este să aducem la aceeaşi masă toţi factorii implicaţi în turism pentru crearea unui drum al vinului, al cramelor şi podgoriilor din regiune, şi care să propună pachete integrate de servicii turistice”, a menţionat Alina Popa, director Euronest. În fine, un alt treilea proiect, dar la fel de important, ţinteşte comunităţile marginalizate din regiune, un proiect de 6 milioane de euro. „În zona de Nord-Est, consiliile judeţene au propus două-trei comune care să fie vizate de acest proiect. Noi am fost în teritoriu, am văzut situaţia, am stat de vorbă cu oamenii şi cu autorităţile, pentru a vedea problemele comunelor. Prin acest proiect se va pune accent pe creşterea frecvenţei şcolare a copiilor, programe after-school, reabilitarea unităţilor şcolare şi a locuinţelor din zonele defavorizate, acolo unde avem familii numeroase care stau în încăperi neadecvate”, a completat Alina Popa. Acest proiect a făcut deja primii paşi după ce a trecut de plenul CJ Iaşi la sfârşitul lunii trecute, fiind vizate comunităţile defavorizate din Vlădeni şi Mogoşeşti.
Întâlniri trimestriale cu şefii CJ din regiune
Proaspăt ales în funcţia de preşedinte al asociaţiei, Maricel Popa – preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a declarat că perioada 2016-2020 va fi ultima în care România mai primeşte fonduri europene directe. „Toate acţiunile noastre trebuie să se concentreze pe atragerea de fonduri în regiune. 2016-2020 sunt ultimii ani în care România mai primeşte bani europeni în mod direct, astfel încât obiectivul nostru, la nivelul ADI Euronest, este să valorificăm fiecare oportunitate de finanţare şi, în egală măsură, să ne pregătim, din punct de vedere al capacităţii administrative, să fim competitivi la nivel european după 2020, să concurăm, cu şanse reale, cu state puternice precum Franţa, Germania, Italia. În acest sens, am şi convenit cu preşedinţii consiliilor judeţene membre să nu ne limităm doar la cele două întâlniri anuale obligatorii, ci trimestrial, în fiecare dintre judeţe, astfel încât fiecare comunitate să aibă ocazia de a participa în mod direct la stabilirea direcţiilor de acţiune”, a declarat preşedintele CJ Iaşi şi ADI Euronest. Următoarea întâlnire a asociaţiei va avea loc la Vaslui, la mijlocul lunii octombrie.
* * *
22 MILIOANE EURO
Este suma atrasă prin ADI Euronest pentru investiţii în regiunea Nord-Est, de la înfiinţare, în 2008
Cauți un loc de muncă? Vezi aici anunțurile de angajare!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau