Promisiuni pentru licitaţia la proiectul drumului expres Bacău-Ploieşti
Dimensiune font:
Licitaţia pentru studiile de fezabilitate aferente drumului expres Bacău – Ploieşti ar putea fi lansată în luna iunie * anunţul a fost făcut de şeful CNADNR, Cătălin Homor
În loc de autostradă, băcăuanii se aleg cu studii pentru un drum expres. „În acest an vom scoate la licitaţie mai multe proiecte, pentru ca sunt mai multe faze ce vor fi scoase la licitaţie. Vom scoate mai multe studii de fezabilitate, printre care aş enumera Ploieşti – Bacău, la nivel de autostradă sau drum expres. Vom vedea care este varianta care satisface nevoile din zona mai bine. Va fi autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni”, a declarat şeful CNADNR, Cătălin Homor, pentru Hotnews.
„Bun şi ăla” ar spune băcăuanii, însă deocamdată avem parte de studii. „Tot ce scoatem la licitaţie va fi un pachet întreg: Studiu de Fezabilitate, Proiect tehnic şi autorizaţie de construire. După care proiectele vor fi scoase la licitaţia de execuţie”, a specificat şeful CNADNR. Nici cu hârtiile nu este, însă, nimic sigur. Depinde de UE, suntem la cheremul lor, spune şeful CNADNR. „Le-am trimis la JASPERS, consultantul Comisiei Europene în România, să ne dea un punct de vedere. În funcţie de răspunsul pe care îl vom avea, eu estimez că undeva în luna iunie poate fi lansată licitaţia”, a declarat Cătălin Homor.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau