Protecţia Consumatorului a rămas fără benzină
Dimensiune font:
Angajaţii se plâng că nu au fonduri suficiente * de multe ori, angajaţii instituţiei pleacă în control cu maşini ale Poliţiei * soluţia ar fi ca ANPC să facă un audit pentru a se vedea care este necesarul instituţiei
Comisarul-şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Vaslui, Constantin Vasilache, a atras atenţia, că instituţia pe care o conduce nu mai dispune de combustibil pentru maşinile care trebuie să plece pe teren pentru efectuarea de controale. El a declarat că nu de puţine ori, comisarii instituţiei au fost nevoiţi să plece cu maşini ale Poliţiei în control. „Problema este că nu se respectă legea. Domnul prim-ministru a dat o ordonanţă special pentru creşterea cotei de benzină la ANPC şi nu se aplică. De la 1 ianuarie ar fi trebuit să crească această cotă de benzină în toate regionalele, însă numai la noi, în Moldova, nu a crescut. Nu mai spun că nici combustibil conform cotei de anul trecut nu primim. Am fost şi la Bucureşti, am făcut sesizări, nici nu mi se răspunde măcar”, a declarat Constantin Vasilache.
Audit al ANPC
Prefectul Andrei Puică i-a cerut comisarului-şef adjunct al CJPC să facă o adresă către Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi să solicite un audit pentru a se vedea exact care sunt cheltuielile instituţiei şi care ar fi necesarul. Vasilache s-a arătat, totodată, nemulţumit de faptul că maşinile CJPC sunt oprite în trafic pentru depăşirea vitezei şi amendate, precizând că în ultimul an au fost primite patru astfel de sancţiuni. „Eu, dacă am o urgenţă, trebuie să mă duc. Aş putea să solicit Serviciului Poliţiei Rutiere să-mi pună maşină la dispoziţie, să meargă cu girofarul înainte fiindcă legea îmi permite. S-a întâmplat ca poliţiştii din mediul rural să ne oprească pentru probleme de circulaţie la marginea satului şi între timp, cei care urmau să fie controlaţi au închis unităţile”, a mai spus Constantin Vasilache. Comisarul şef adjunct a ţinut să precizeze că proprietarii care închid unităţile ştiind că în zonă sunt veniţi reprezentanţii CJPC primesc sancţiuni mai mari pentru nerespectarea programului de lucru.
Citeşte şi: Proiect pentru salvarea monumentelor istorice
Tudor IFRIM
„Noroc că am o colaborare foarte bună cu Poliţia, ne mai iau ei cu maşinile lor în control. Răsuflu uşurat când ştiu că unii comisari merg cu Poliţia fiindcă ştiu că am scăpat de cheltuiala cu benzina pe ziua respectivă” - Constantin Vasilache, comisarul-şef adjunct al CJPC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau