Protest spontan la Spitalul Judeţean
Dimensiune font:
30 de infirmiere şi brancardieri i-au cerut socoteală managerului Vasile Râmbu pentru că a decis să transfere o parte din personalul Unităţii de Primire a Urgenţelor în alte secţii ale spitalului * măsura a urmărit o eficientizare a activităţii, cei transferaţi dând dovadă de neglijenţă în serviciu
Scandal la cea mai mare unitate medicală din judeţul Suceava. Ieri, 30 de infirmiere şi brancardieri au protestat, nemulţumiţi fiind de decizia managerului Vasile Râmbu de a transfera o parte din personalul auxiliar al Unităţii de Primire a Urgenţelor în alte secţii. Este vorba despre opt brancardieri. Tot marţi a fost transferată şi asistenta şefă din UPU, Valeria Cureluşă. Ea a fost înlocuită de Mihaela Hreceniuc.
Citește și Karakul de Botoşani, un brand al Moldovei
„Pentru satisfacţia pacienţilor şi a populaţiei, domnul manager a făcut o analiză în UPU şi s-a ajuns la concluzia că mai trebuie îmbunătăţită activitatea. Datorită acestui fapt a operat nişte schimbări de personal. Astăzi a fost o discuţie între personalul de la UPU şi conducerea spitalului şi lucrurile trebuie să se desfăşoare în parametri mai buni”, a declarat Mihai Ardeleanu, purtătorul de cuvânt al spitalului. Pe de altă parte, directorul medical, dr Elena Ganea, a declarat că deciziile privind transferul au fost luate pentru disciplinarea personalului auxiliar. „S-au constatat deficienţe în privinţa calităţii serviciilor în special a personalului auxiliar. Ei se vor supune deciziei managerului pentru a-i disciplina şi responsabiliza conform fişei postului. Urmează ca asistenta şefă din UPU şi şefele de tură să-şi facă echipe, armonizând pe cele cu vechime şi cu calificativ maxim de calitatea serviciilor practicate cu cele care sunt mai noi sau au calitate suboptimale. Noile echipe vor fi comunicate domnului manager mâine dimineaţă (joi dimineaţă – n.r)”, a spus Ganea.
Brancardierii au stricat tomograful
Directorul medical a adăugat că, în urma controalelor efectuate în spital atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, s-au constatat probleme legate de curăţenia în UPU. În plus, unul dintre brancardieri a manevrat greşit o targă şi a stricat computerul tomograf. „Nu am înlocuit pe nimeni, i-am detaşat datorită unor nereguli care au apărut în activitatea brancardierilor care nu au fost atenţi în manevrarea tărgilor, care au lovit masa tomografului, pentru care a trebuit să apelăm la service. Noi beneficiem, de un tomograf performant. Doar Bacăul mai are un asemenea tomograf, care trebuie folosit pentru diagnostic de fineţe”, a declarat Elena Ganea. Chiar dacă nu ar fi fost atât de performant, este un bun al spitalului, este de părere dr Ganea. „S-a investit foarte multe, este foarte necesar într-un spital de urgenţă. Nu este normal să nu fie atenţi. Deocamdată nu li s-au imputat stricăciunile”, a completat Elena Ganea.
Nemulţumirile persoanelor transferate sunt cu atât mai mari cu cât salariile din UPU sunt cele mai mari din spital, fiind aproape egale cu cele practicate în Uniunea Europeană. „Vor să lucreze în UPU pentru ispita salarială şi este normal. Decizia privind transferurile nu poate fi schimbată în ciuda protestelor de astăzi. Alternativa este să demisioneze dacă nu le convine, nicio problemă. Detaşarea este valabilă pentru 60 de zile. Se pot întoarce dacă vor merita. Depinde de ei. Vom face o nouă evaluare după două luni”, a mai spus Doina Ganea. Oana ŞLEMCO
160
Acesta este numărul angajaţilor de la UPU, incluzând atât medici, cât şi asistente, infirmiere şi brancardieri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau