Punct de informare turistică la Aeroportul Internaţional Iaşi
Dimensiune font:
Primăria Municipiului Iaşi, prin Centrul de Informare Turistică, în cooperare cu Fundaţia Iaşi Capitală Europeană a Culturii şi Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, prin Facultatea de Geografie, a deschis, în incinta Aeroportul Internaţional Iaşi (terminalul T3), un Punct de Informare pentru turişti. Prin intermediul acestuia, turiştii pot afla informaţii despre unităţile de cazare, mijloacele de transport în comun, respectiv agenţiile de turism şi cele care oferă servicii de rent-a-car.
”Este vorba de un proiect pilot pe care l-am iniţiat împreună cu studenţi voluntari şi dorim să-l permanentizăm începând cu anul 2016. Consider că este normal ca turiştii care sosesc în Iaşi să găsescă informaţii utile despre oraşul nostru în cel mai scurt timp. E un mod onest de comunicare cu cei care ne vizitează oraşul şi care doresc să afle mai multe despre istoria Iaşului şi despre punctele de interes din oraş. Sunt sigur că acest proiect va fi unul de succes, iar acest Punct de informare va deveni permanent”, a declarat Mihai Chirica, primarul interimar al Municipiului Iaşi.
Serviciile de furnizare de informaţii sunt asigurate de studenţi de la Facultatea de Geografie, care colaborează la acest proiect în regim de voluntariat. La acest Punct de informare turistică sunt disponibile hărţi ale oraşului în limbile română şi engleză şi alte materiale de promovare în limbile română, engleză, franceză şi germană. Proiectul se va desfăşura timp de o săptămână, începând cu data de ieri, 9 decembrie, urmând a fi reluat în luna ianuarie.
Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau