Puteri sporite pentru părinţii copiilor cu dizabilităţi
Dimensiune font:
Fundaţia Star of Hope Romania, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Iaşi, va organiza în ziua de miercuri, 24 septembrie 2014, în Sala Mozart din complexul Palas, Conferinţa Regională „Modele de bună practică privind împuternicirea părinţilor care au copii cu dizabilităţi”. La evenimentul moderat de prof.univ.dr. Alois Gherguţ, prodecan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi, vor participa reprezentanţi ai instituţiilor publice locale, ai organizaţiilor neguvernamentale din regiunea de NE, cadre didactice, persoane cu dizabilităţi şi părinţi care au copii cu dizabilităţi. „Proiectul urmăreşte creşterea capacităţilor părinţilor din 5 judeţe de a se implica în promovarea şi respectarea drepturilor tinerilor cu dizabilităţi. Împuternicirea este un proces în dezvoltare, care ajută părinţii să-şi îndeplinească responsabilităţile şi să apere drepturile copiilor lor în societate”, a declarat Aurora Vatamaniuc, preşedintea Star of Hope. La finalul evenimentului, participanţii vor primi câte o Diplomă de participare. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau