Radiografia agriculturii sucevene
Dimensiune font:
Majoritatea culturilor de păioase au fost recoltate * producţia din acest an este foarte bună, însă preţul este mic * grâul se vinde cu 55 de bani/kilogramul
Ploile din această vară au întârziat cu trei săptămâni secerişul grâului, spre îngrijorarea agricultorilor care se temeau că spicele fie se vor scutura, fie boabele vor încolţi din cauza umidităţii. Sosirea zilelor cu soare i-a pus pe toţi la treabă şi au reuşit să adune mare parte din recoltă. Potrivit datelor contabilizate de Direcţia Agricolă Suceava, orzul de toamnă şi orzoaica de toamnă au fost recoltate în totalitate, cu producţii medii de 2.650, respectiv 2.700 de kilograme la hectar. Rapiţa a fost recoltată în proporţie de puţin peste 30%, cu o producţie medie de 3.000 de kilograme la hectar, în timp ce grâul a fost recoltat în proporţie de 27%, însă în aceste zile călduroase va fi treierat în totalitate. În judeţ au fost, în total, peste 16.000 de hectare cultivate cu grâu, secară şi triticale, producţia medie estimată fiind de 3.100 de kg/ha, peste media ultimilor ani.
Recoltă bună de grâu
Potrivit lui Constantin Acostoaie, şef serviciu în cadrul Direcţiei Agricole Suceava, „culturile de grâu se prezintă per ansamblu bine, paiul este uscat, bobul a ajuns la maturitate”. Oficialul a subliniat că, având în vedere numeroasele precipitaţii, este necesar ca nicio zi bună de recoltat să nu fie pierdută. „Având în vedere condiţiile meteorologice, facem un apel către toţi cei care sunt implicaţi în campania de recoltare a grâului să profite de perioadele de vreme bună şi să intre la recoltat, fiecare zi este importantă pentru că diminuează pierderile care se pot produce”, a mai menţionat Constantin Acostoaie.
Din păcate, preţul nu este prea încurajator. Ca în fiecare an, când se estimează producţii bune, preţurile sunt mici şi variază în jurul a 55 de bani/kg de grâu.
Irina BUCŞINESCU
Marile dezavantaje ale climei şi preţului îi determină pe mulţi fermieri suceveni să nu mai pună un accent deosebit pe cultura grâului. Mulţi au început să se orienteze spre soia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau