Război deschis între liberali și social-democrați, la poarta spitalului mobil de la Leţcani!

1spital1

Dimensiune font:

| 20-07-2020 08:08
 

* „Spitalul va fi gata până la sfârşitul lunii”, asigură șeful administrației județene, Maricel Popa * reprezentanţii firmei din Turcia sunt deja la Iaşi şi se ocupă de instalarea şi montarea spitalului, care va avea o capacitate de 250 de paturi, din care 104 pentru terapie intensivă * în cursul zilei de ieri, doi miniştri din guvernul liberal au mers la Leţcani pentru a ţine o conferinţă de presă, fapt care a stârnit furia șefilor administrației județene * „PNL Iaşi convoacă, fără să întrebe pe nimeni de la CJ sau de la Euronest, o conferinţă de presă în incinta parcului unde va fi instalat spitalul. Domnilor, acolo nu este casă fără stăpân. Nu vine Costel Alexe pe moşia lui şi face ce vrea. Acolo avem gestiune de milioane de euro”, a menționat Maricel Popa

 
S-a intrat în linie dreaptă în ceea ce priveşte livrarea modulelor şi a echipamentelor medicale pentru spitalul mobil COVID, de la Leţcani. Au sosit, săptămâna trecută, o parte a containerelor din secţiunea care formează partea de terapie intensivă şi echipamentele medicale de radiologie. Un convoi format din 20 de tiruri care transportă ultimele module din aceeaşi secţiune se află încă pe traseu. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi estimează că, până  joi, vor fi pregătite pentru operaţiunile vamale. Până acum a fost finalizată instalarea secţiunilor B şi C a fost deja finalizată. „Am pornit de la ideea de a face un spital suport pentru bolnavii de COVID astfel încât celelalte spitale ieşene să poată trata fără restricţii ceilalţi bolnavi din întreaga zonă a Moldovei. Să nu uităm că majoritatea spitalelor din Iaşi au caracter regional. Reamintesc faptul că spitalul va avea capacitatea de 250 de paturi, din care 104 pentru terapie intensivă. Aşa cum deja cunoaşteţi, reprezentanţii firmei din Turcia sunt deja la Iaşi şi se ocupă de instalarea şi montarea spitalului, unul dintre ei fiind prezent aici. Asta este starea de fapt. Nu avem nimic de ascuns. Întreaga procedură  fost transparentă. Până pe 30 iulie ar trebui să avem spitalul instalat”, a spus Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi.
 

„Să faceţi ce, la Leţcani, domnilor? Să verificaţi spitalul lu’ Popa?”

Şeful administraţiei judeţene s-a plâns în cadrul unei conferinţe de presă susţinute ieri, la Leţcani, că în ciuda tuturor eforturilor depuse  nu a primit sprijin de la autorităţile statului. „Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să fie direct interesate de soarta spitalului. Acest guvern demonstrează în continuare că siguranţa românilor nu este una dintre priorităţile lui. Nu aş fi vrut să ajungem aici. Am tot tăcut până acum, însă ultimele evenimente şi acţiuni ale unora m-au determinat să spun lucrurilor pe nume. Nu am primit sprijin din partea statului român în relaţia cu Bulgaria şi Turcia. Parte dintre probleme puteau fi rezolvate pe cale diplomatică. De exemplu, toate transporturile au avut caracter comercial şi nu medical, fapt care a întârziat procedurile de livrare. Primul transport a durat 14 zile. Aproape la fiecare transport de module sau echipamente am fost întârziaţi de instituţiile vamale. Recent, două tiruri cu echipamente medicale de radiologie au stat 7 zile în vamă până să li se permită descărcarea, din cauza unor motive puerile, de interpretare a legii în funcţie de interese de moment”, a spus şeful CJ Iaşi.
Acesta a ţinut să îşi arate supărarea faţă de cei care au denigrat iniţiativa administraţiei judeţene de a construi un spital mobil în apropierea Iaşului, unica de altfel din ţară. De critica lui Popa nu a scăpat nici faptul că în cursul zilei de ieri doi miniştri din guvernul liberal au mers Leţcani pentru a ţine o conferinţă de presă. „Liberalii permanent au denigrat munca noastră în legătură cu spitalul. Mai mult, astăzi (duminică – n.r.),  PNL Iaşi convoacă, fără să întrebe pe nimeni de la CJ sau de la Euronest, o conferinţă de presă în incinta parcului unde va fi instalat spitalul. Domnilor, acolo nu este casă fără stăpân. Nu vine Costel Alexe pe moşia lui şi face ce vrea. Acolo avem gestiune de milioane de euro. Nu poţi aşa să spui arogant că tu, ministrul Drujbă chemi presa la Leţcani. Sunt în derulare tot felul de proceduri legale, dar şi tehnice şi nu cred că este locul oportun pentru vizite cu caracter strict politic. Acolo nu sunt copaci de tăiat şi nici capre negre de împuşcat. Să faceţi ce, la Leţcani, domnilor? Să verificaţi spitalul lu’ Popa? Vă garantez că se va face. O să vă invit la inaugurare. La fel cum îi voi învita şi pe ministrul Sănătăţii, dar şi pe prefect”, a spus Maricel Popa.
 

„Sunt siderat că prefectul apolitic al Iaşului a acceptat să participe la o astfel de mizerie politică”

Criticile acestuia s-au îndreptat şi asupra prefectului Marian Grigoraş, cel care a preluat această funcţie odată cu numirea guvernului Orban. „Sunt siderat că prefectul apolitic al Iaşului a acceptat să participe la o astfel de mizerie politică. Noi, când am avut prefect am respectat principiile. Nu cred că l-a văzut nimeni pe Marian Şerbescu la vreun eveniment politic sau în vreo acţiune oficială organizată de PSD.  Tupeu fantastic pentru PNL la Iaşi”, a spus Maricel Popa.
De atacurile şefului de la CJ Iaşi nu a scăpat nici ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, care va veni la Iaşi în cursul zilei de duminică. „Nu pot să cred cum ministrul Sănătăţii, când are atâtea griji pe cap, vine la Iaşi în campanie electorală. Domnule Tătaru, Bucureştiul este acum pe locul 1 în ţară la numărul de cazuri şi nu aveţi spitalele mobile funcţionale! La Elias aveţi un spital cumpărat din donaţiile românilor şi dvs nu îl autorizaţi. Nu vă este ruşine să veniţi la Iaşi să faceţi conferinţă de presă alături de ministrul Drujbă? Nu vă este ruşine să veniţi la Iaşi când nu aveţi nici alte spitale mobile comandate de Guvern sau ISU funcţionale? Şi-au bătut joc până acum de toată munca noastră. La nivel naţional sunt mai multe astfel de spitale în diferite etape de achiziţie sau instalare, însă niciunul nu este funcţional. Iar ministrul Sănătăţii vine la Iaşi să mă tragă pe mine de urechi. Culmea tupeului. Deşi am făcut toate demersurile necesare pentru a deconta spitalul din banii europeni primiţi de Guvern special pentru tratarea COVID, am fost excluşi din pix, fără nicio explicaţie plauzibilă. Cine ne-a exclus? Guvernul lui Alexe şi a lui Tătaru. Şi acum vin să mă certe”, a spus Maricel Popa.
 

Liberalii așteaptă Curtea de Conturi, în control

Alături de Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, de Marian Grigoraș, prefectul Județului Iași, și de Romeo Vatră, liderul consilierilor PNL din Consiliul Județean Iași, Costel Alexe, ministrul Mediului a vizitat ieri „presupusul” șantier al spitalului de campanie anti covid de la Lețcani. „La Iaşi avem una dintre cele mai mari fraude date de PSD în vremea pandemiei. CJ Iaşi a alocat 10 milioane de euro pentru un spital care arată ca nişte containere pentru muncitori. La Bucureşti avem spitale care costă 2 milioane de euro, spitale care au cam aceleaşi specificaţii că acesta. Avem informaţii că au fost luaţi bani de la alte bugete şi redirecţionaţi către un spital care nu există. Avem cea mai mare farsă şi minciună din istoria medicală a Iaşului. Mai ales că întreaga societate românească cu toată implicarea autorităţilor, cu toată susţinerea oamenilor de bună credinţă, cei din consiliul judeţean nu reuşesc să ţină pasul. Avem spitale mobile la Măgurele, Tg. Mureş, Bucureşti, Constanța, se face şi la Bacău. La Iaşi, din cauza lipsei de competentă, avem doar 20 de containere din cele 100. Nu poţi să combaţi COVID-19 şi să lupţi împotriva lui atâta timp cât nu crezi în el. Maricel Popa, deși este vicepreşedintele Comitetului Judeţean pentru Situații de Urgenţe, nu a fost prezent la nicio şedinţă. Vă menţionez că la şedinţe s-a discutat şi despre implementarea Spitalului mobil de la Leţcani. Aşteptăm ca adresa făcută la Curtea de Conturi să vină, aşteptăm că oficialii să vină în control”, a precizat Costel Alexe..
Acesta a menționat că dorește să vadă dacă achiziţia a fost făcută în spiritul şi cu respectarea legii. „Timp de 4 luni, Maricel Popa a fost un demagog, ne-a spus ca firma care livrează acest spital este un fel de firma suport NATO, dar aţi văzut din imaginile de pe satelit publicate pe reţelele de socializare faptul că acea curte arata mai degrabă ca a unei companii de mâna a treia din Turcia, nicidecum că o unitate suport NATO”, a spus Alexe.
 

E necesară o organigramă care să acopere toate specializările

 

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iași, Carmen Dorobăț, a spus că pentru spitalul mobil de a Leţcani Direcţia de Sănătate Publică şi Consiliul Judeţean trebuie să elaboreze  o organigramă care să acopere toate specializările. „Organigrama am gândit-o numeric dar va trebui să avem susţinerea DSP pentru a acoperi zona de terapie intensivă, cea de laborator. A lucra pe PCR şi pe aparatele de ultimă generaţie, aşa cum avem la Boli Infecţioase la Iaşi, aşa cum este acel aparat care vine împreună cu spitalul mobil, trebuie să avem oameni cu expertiză în acest domeniu. De asemenea, este nevoie de oameni cu expertiză pentru că avem un aparat tomograf mobil. Este foarte important că avem posibilitatea de a mişca zona de imagistică şi chiar de terapie intensivă. Este nevoie de astfel de zone mobile pe diverse arii de specialitate pentru a putea acoperi această patologie extrem de complexă care a fost înţeleasă de populaţie, şi aici este şi rolul mass mediei, că nu trebuie să fie luată în derizoriu”, a spus Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase. Laura RADU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Centru de audiologie și vestibulogie unic în țară, deschis la Iași
20/05/2024 09:27

În cadrul Spitalului Clinic de Recuperare din Iasi va fi infiintat un centru de audiofonologie si vestibulogie unic in Romania, destinat implementării programelor de screening in domeniul fonoaudiologiei ...

Amendă de peste 10.000 de lei pentru un sucevean pe care polițiștii nu l-au putut opri decât cu armele!
20/05/2024 09:20

Sambătă dimineata, politistii din judetul Suceava au constatat că un autoturism de teren circulă fără număr de inmatriculare pe drumul public si i-au făcut semne să oprească. A fost momentul in care s ...

  „Mafia motorinei” din Suceava, destructurată
20/05/2024 09:19

Politistii suceveni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitătii Economice au desfăsurat, in weekend, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Suceava, o acţiune ...

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Pașcani și Iași
20/05/2024 09:14

  Agentia Judeteană pentru Ocuparea Fortei de Muncă Iasi a organizat, in data de 17 mai 2024 Bursa Generală a Locurilor de Muncă in municipiul Iasi, la Casa de Cultură a Studentilor si in municipiul ...

Cei mai buni electricieni din Moldova, premiați la Iași
20/05/2024 09:12

La sfarsitul săptămanii trecute, Iasul a găzduit faza regională a concursului profesional „Trofeul Electricianului”, competitie care a reunit la start pe cei mai buni 27 de specialisti electrici ...

Statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt,  restaurată
20/05/2024 09:11

Statuia ecvestră a Domnitorului Stefan cel Mare si Sfant din Piata Palatului Culturii va fi consolidată si restaurată in cadrul unui proiect de reabilitare a monumentelor, care urmează să fie supus spre ap ...

Ciolacu a răsturnat tolba cu promisiuni la Bacău
20/05/2024 08:45

Seful social-democratilor din Romania, prim-ministrul Marcel Ciolacu, s-a aflat, sambătă, in judeţul Bacău, pentru a vizita santierele Consiliului Judetean, Athletic Park, pavilionul Municipal al Spitalului ...

Scrisoare Papei Francisc, de la tinerii din Iași
20/05/2024 08:45

Peste 2.000 de persoane au venit la Iaşi să-l intalnească pe Secretarul de Stat al Papei Francisc, cardinalul Pietro Parolin, care a participat la Ziua Tineretului. Evenimentul a fost organizat sambătă, cu ...

Iașul schimbă modalitatea de repartizare a locuințelor ANL!
20/05/2024 08:30

Criteriile de repartizare a locuintelor pentru tineri construite prin ANL vor fi modificate, ordinea de prioritate in solutionarea cererilor urmand să fie stabilită prin intermediul unui punctaj care tine con ...

O nouă minune a medicilor de la Spitalul de Neurochirurgie
20/05/2024 08:28

O ieşeancă a fost salvată de medicii de la Spitalul de Neurochirurgie, după ce a fost diagnosticată cu o tumoră cerebrală de 5 cm. Tumora era situată intr-o zonă dificilă a creierului, dar operaţia a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei