Război pe spatele elevilor de 10
Dimensiune font:
În loc de bani, 32 de copii vor primi cărţi şi diplome din partea Consiliului Judeţean. Premiile vor avea o valoare cumulată de 500 de lei per elev
Premierea celor mai buni elevi din judeţ încă stârneşte noi contradicţii în rândul autorităţilor judeţene. Dacă în şedinţa ordinară din această lună a fost depus un proiect de hotărâre prin care se aloca suma de 16.000 de lei pentru premierea celor 32 de elevi cu rezultate foarte bune, proiectul care a trecut însă de plen prevede acordarea unor premii simbolice, în valoare de 500 de lei pentru fiecare elev. Deşi aprobată, hotărârea este acum contestată vehement de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei. „Avem un festival al educaţiei, vorbim despre un oraş academic şi totuşi, un partid politic înfrânge educaţia prin această decizie”, a declarat Cristian Adomniţei, la o televiziune locală. Potrivit acestuia, suma de 500 de lei care trebuia să fie direcţionată către fiecare elev sârguincios al Iaşului era „o dovadă umilă de recunoştinţă” faţă de aceşti tineri. „Nu voi merge pe calea aceea (de a acorda copiilor premii simbolice, în locul sumei de 500 de lei, n.r.) pentru că este imorală”, a mai spus Adomniţei.
Coroniţa este mai pedagogică...
În replică, liderul consilierilor judeţeni PSD, Cristian Stanciu, susţine că premiile pentru elevi sunt mult mai potrivite decât banii. „Considerăm că acest caracter simbolic este mai pedagogic decât acordarea unei sume derizorii de 500 de lei. De asemenea, ne dorim ca aceste premii să fie acordate în prezenţa doamnelor consilieri judeţeni”, a declarat Stanciu. Potrivit acestuia, o mamă ştie mai bine ce eforturi trebuie să se facă pentru ca un copil să fie îndrumat spre performanţă.
Dacă nu vor mai apărea modificări, fiecare copil care a obţinut nota 10 la testarea naţională sau la examenul de bacalaureat va primit cărţi, albume şi diplome, în valoare de 500 de lei. Până în acest moment nu s-a fixat data la care va avea loc premierea celor 32 de elevi ieşeni.
32
Acesta este numărul copiilor cărţi, albume şi diplome în valoare de 500 de lei din partea CJ Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau