Recepţii de lucrări pe drumul Iaşi-Botoşani
Dimensiune font:
Autorităţile judeţene au inaugurat ieri, 9 decembrie, drumul judeţean 282 Iaşi-Botoşani. Proiectul, al cărui iniţiator a fost Lucian Flaişer, fost preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi în perioada 2000-2008, a avut o valoare totală de 82.038.960 lei cu tot cu TVA, din care 58.237.042 a fost finanţare nerambursabilă. „Sunt bucuros că am finalizat acest drum, pe care locuitorii din cele patru comune de pe traseu îl numeau Drumul Groazei. Preţ de mulţi ani a fost impracticabil, oamenii preferând să circule pe un drum creat pe câmp”, a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi. Proiectul a fost cofinanţat din fonduri europeme prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013, în cadrul Axei Prioritare 2-Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale. Perioada de implementare a proiectului a fost de 64 de luni de la semnarea contractului, Consiliul Judeţean Iaşi încheind contractul de execuţie a lucrărilor cu asocierea de firme SC Eky Sam, SC Transporturi Auto şi SC Enviro Construct în februarie 2013.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau