Reclamaţii la adresa medicilor
Dimensiune font:
Vasluienii înroşesc linia telefonică de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate * oamenii sunt nemulţumiţi de medicii de familie şi fac plângeri la telefon
În ultima perioadă, foarte mulţi vasluieni au dat telefoane la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) Vaslui pentru a se plânge de comportamentul unor medici, de programul lor sau de faptul că au fost în spital şi au fost nevoiţi să îşi cumpere medicamente. Simona Polak, preşedinta CJAS ne-a spus că potrivit noilor modificări legislative au dreptul să facă din nou controale inopinate la medici pentru a vedea dacă aceste sesizări sunt reale. „Sesizări telefonice sunt foarte multe. Având în vedere că exisă, noi putem face aceste controale inopinate. Sunt sesizări privind programul de lucru şi comportamentul unor medici. Nu putem discuta însă de actul medical, deoarece acesta este în responsabilitatea medicilor, ţine strict de Colegiul Medicilor”, a mai spus preşedinta. În perioada următoare vor fi făcute verificări şi la centrele de permanenţă din judeţ. Acestea au în medie câte trei pacienţi pe zi şi în opinia conducerii CJAS nu-şi prea justifică existenţa.
Simona POP
„Am mai primit sesizări şi de la pacienţii care au fost internaţi în spital. Aceştia se plâng de faptul că au fost nevoiţi să-şi cumpere medicamente. O parte din ei nu ştiu că odată ce şi-au cumpărat medicamente trebuie să păstreze factura şi bonul, iar la spital ar trebui să i se facă referat. Noi, Casa, plătim acel caz, iar spitalul trebuie mai devreme sau mai târziu să îi dea banii pacientului” - Simona Polak, preşedinta CJAS
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau