Record de antiderapant împrăştiat pe drumurile Moldovei
Dimensiune font:
Două comune ieşene încă mai erau acoperite de zăpadă în weekend şi începutul acestei săptămâni, potrivit informaţiilor oferite de meteoromania.ro. Administraţiile comunelor Cotnari şi Bârnova spun că sunt pregătite de intervenţii, însă nu este cazul ca drumurile să fie blocate de zăpadă. Ieri, în comuna Bârnova, spre exemplu, stratul de zăpadă era de 11 centimetri, în timp ce la Cotnari era de 3 centimetri. Cu toate acestea, în ultimele zile, angajaţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi au împrăştiat o cantitate record de material antiderapant, aproape cât toate celelalte regiuni ale ţării la un loc. Astfel, în prima parte a zilei de ieri, angajaţii DRDP Iaşi au împrăştiat 313 tone material antiderapant, exact jumătate din cantitatea de 616 tone împrăştiată în toată ţara. Contactată de redactorii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, conducerea DRDP Iaşi a explicat cantităţile mari de material antiderapant împrăştiate pe drumurile din zona Moldovei. „Sunt mulţi factori care favorizează poleiul în zona noastră. Avem Carpaţii Orientali care sunt expuşi formării de curenţi, apoi mai este numărul mare de cursuri de apă. La toate acestea se adaugă şi curenţii reci veniţi dinspre Republica Moldova. De aceea trebuie să avem în permanenţă intervenţii, pentru prevenirea formării poleiului pe drumurile naţionale”, a explicat Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iaşi. Ieri, în regiunea Moldovei (judeţele Iaşi, Bacău, Suceava, Neamţ, Botoşani, Vaslui, Galaţi şi Focşani), s-a acţionat cu 76 de utilaje, din care 14 au circulat pe raza judeţului Iaşi, fiind urmărite drumurile naţionale 2, 24, 24C, 28, 28A, 28B, VO28D.
* * *
Material antiderapant împrăştiat ieri:
Moldova - 313 tone
Total naţional - 616 tone
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau