primari iasi

Dimensiune font:

| 17-09-2015 06:00

Judeţul are cei mai mulţi primari şi viceprimari penali din Regiunea de Nord-Est * opt edili au probleme cu legea * mulţi dintre ei nu se mai află la cârma localităţilor unde au câştigat alegerile

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache (PNL), a fost trimis în judecată în 2014 de procurorii DNA, pentru fapte de corupţie, în două dosare penale. Liberalul este acuzat de luare de mită în valoare de 2,39 milioane de lei, dar şi de tentativă de abuz în funcţie, după ce a alocat un apartament social unui subordonat din primărie. Pe 27 iunie 2014 a încălcat măsura controlului judiciar, motiv pentru care a fost arestat preventiv, ţinut în celulă trei luni, apoi în arest la domiciliu, iar din primăvara acestui an a fost lăsat liber, în stare de control judiciar. În cele din urmă s-a întors la Primărie.


Şefii oraşului Buhuşi sunt urmăriţi penal
Ionel Turcea (PSD), primarul de Buhuşi, şi fostul viceprimar, Vasile Zaharia, sunt urmăriţi penal. Dosarul vizează mai multe contracte publice încredinţate de Primărie unor firme „client”. Ancheta împotriva celor doi a fost clasată în urmă cu mai mult timp, dar a fost redeschisă, la sfârşitul săptămânii trecute, pe fondul apariţiei de noi indicii şi probe. La originea acesteia se află plângeri formulate de un localnic, Sandu Pobereznic, care a reclamat modul fraudulos în care tandemul Turcea- Zaharia gestionează banul public, îndeosebi în privinţa încredinţării de contracte publice de către primărie. Pobereznic a formulat prima plângere în martie 2014, aceasta fiind completată în aprilie acelaşi an, respectiv februarie 2015, petentul aducând mai multe probe în susţinerea celor reclamate. Buhuşeanul a incriminat, între altele, modul în care administraţia locală a direcţionat lucrări executate la spitalul din localitate, şcoli, cimitir, precum şi în cartierul de vest al oraşului către firme aflate în anturajul grupării Turcea-Zaharia, societăţi controlate fie de rude ale celor doi edili, fie de diverşi interpuşi plasaţi în firme pentru a ascunde beneficiarul real al fondurilor publice şi a-i „feri”, astfel, pe cei doi de spectrul conflictului de interese în formă penală. Acelaşi „grup organizat” s-ar fi aflat la originea „acaparării unor terenuri” din Buhuşi, conform celor sesizate de Sandu Pobereznic. Edilul a mai fost găsit incompatibil, în primăvara acestui an, fiind în Consiliul de Administraţie al spitalului din subordinea CL Buhuşi.

 

Şi fostul viceprimar Vasile Zaharia, în prezent administrator public al oraşului, a fost găsit incompatibil, Zaharia a demisionat din funcţia de viceprimar invocând „motive personale”.

Oneştiul şi Prăjeştiul au rămas fără primari
Mandatul de primar al lui Laurenţiu Neghină (UNPR) la cârma Oneştiului a încetat pe 19 iunie. El a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare în cazul „Mită la Bac” de la Liceul „Alexandru Vlahuţă” din Podu Turcului. Dosarul, în care au fost cercetate circa 100 de persoane, a fost deschis în 2010. Laurenţiu Neghină era unul dintre candidaţi şi a încercat să-şi cumpere examenul, la fel ca şi primarul din Prăjeşti, Eugen Antica (PDL).

 

Cel din urmă mai este acuzat de fapte de corupţie şi ar fi adus un prejudiciu de peste 43.000 de lei după ce ar fi pretins de la reprezentanţii unei societăţi comerciale un procent de 10% din valoarea lucrărilor ce urmau a fi decontate de Primăria Prăjeşti la sediul instituţiei, în valoare de 1.510.325,64 lei.
De asemenea, a fost în stare de incompatibilitate în perioada mai 2006- septembrie 2012 când a exercitat şi activităţi de administrare a societăţii comerciale SC Laurel SRL. Primul termen în dosarul fostului primar din Prăjeşti se judecă luna aceasta.

Fostul primar din Horgeşti vrea să muncească în folosul comunităţii
Ionel Ţurcan (PDL) care a demisionat din fruntea comunei Horgeşti în august 2014, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale. ţurcan ar fi aprobat, în 2012, plata unor cheltuieli din fondurile publice, prin falsificarea mai multor înscrisuri oficiale. Fostul primar ar vrea să facă muncă în folosul comunităţii, iar avocatul acestuia a solicitat conducerii şcolii din localitate ca fostul edil să predea în unitatea de învăţământ. „În cazul în care instanţa se va pronunţa în acest sens, Ionel Ţurcan va veni să predea la şcoala noastă”, a spus Iulian Lucaci, directorul unităţii şcolare. Următorul termen al apelului declarat de Ionel Ţurcan este pe 3 octombrie.

Şi primarul din Mărgineni, Marcelin Şolot (PSD), a ajuns în arest după ce a încălcat obligaţiile impuse arestul la domiciliu. El este acuzat de şase infracţiuni de abuz în serviciu şi şase de fals intelectual, cu prejudicierea bugetului localităţii Mărgineni.

Citeşte şi: Măririle de salarii, sub lupa primarilor

Lucia HACMAN

De pe 1 august, nici localitatea Sascut nu îl mai are ca primar pe Cristian Bostan (PDL). El şi-a dat demisia în urma unei condamnări pentru un ultraj, de doi ani cu suspendare, şi o alta de doi ani şi şase luni cu executare (la care a făcut apel) pentru conflict de interese, plus o trimitere în judecată în dosarul furtului de curent electric de la EON Moldova.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:19

Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, vinde prin licitație terenul intravilan în suprafață de 26.770 mp Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
Dosar executare nr. 381/L/2023 PUBLICATIE DE VANZARE MOBILIARĂ NR. 381/L/2023 din 17.01.2025 Având in vedere cererea creditorului PORSCHE MOBILITY S.R.L., cu sediul procedural ales la Cabinet de avocat Criana Macarescu cu sediul in Bucuresti - 050451, Str. Carol Davila, nr. 21A, et. 3, ap. 24, Sector 5 formulata in baza titlului executoriu CONTRACT SERVICII INCHIRIERE PE BAZA DE ABONAMENT nr. 7246681/17.08.2023 inregistrat la A.N.A.F. sub nr. INTERNET-649043078-2023/08.12.2023 si tinând cont de procesul verbal de sechestru incheiat la data de 20.02.2024, pentru recuperarea creantei de 16.563,01 Lei, retinuta in sarcina debitoarei SIMA Anca Petronela cu domiciliul in Iasi, Str. Strugurilor, nr. 41, ap. 3, Judetul Iasi, la care se vor adauga si cheltuielile de executare, eu Cristian Lupu Nicolaita, executor judecatoresc in cadrul Biroului Executorilor Judecatoresti Asociati Andreea Darie si Cristian Lupu Nicolaita, procedez la vanzarea bunului sechestrat, sens in care va aduc la cunostinta generala ca la data de 29.01.2025, orele 10:30, se va vinde la licitatie publica in Iasi, Calea Chisinaului nr. 45, in incinta SC OPEN AUTO CENTER, bunul mobil reprezentat de: - auto marca MAZDA 3, an fabricatie 2011, culoare alb, serie sasiu JMZBLA4A601246923, serie motor - fara, nr. inmatriculare IS16BZI, pretul de incepere a licitatiei fiind de 8.931,00 lei reprezentand 50% din pretul initial de 17.861,00 lei la care bunul a fost evaluat de P.F.A. VOICU GABRIEL, potrivit disp. art. 758 (3) N.C.P.C.. Somam pe aceasta cale pe toti cei care pretind vreun drept asupra bunului sus aratat, sa il anunte executorului inainte de data stabilita pentru vânzare. Invitam pe toti cei care vor sa cumpere bunul sa se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat in acest scop si pâna la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. În conformitate cu disp art. 768 (1) N.C.P.C., participantii la licitatie trebuie sa consemneze, cel mai târziu pâna la inceperea licitatiei, la LIBRA BANK in contul nr. RO07 BREL 0002 0007 0971 0101, la dispozitia executorului judecatoresc, cel putin 10% din pretul de incepere a licitatiei, atasând dovada consemnarii la oferta de cumparare. Potrivit disp. art. 767 (2) N.C.P.C. debitorul urmarit nu va putea fi adjudecatar, nici personal, nici prin alte persoane. Creditorii urmaritori sau intervenienti nu pot, nici personal, nici prin persoane interpuse, sa adjudece bunurile oferite spre vânzare la un pret mai mic de 75% din pretul de incepere a licitatiei, conf. art. 767 (3) N.C.P.C.. Dupa adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat sa depuna de indata intregul pret, in numerar, cu ordin de plata sau orice alt instrument legal de plata; la cererea sa, acceptata de creditor sau de reprezentantul sau, pretul se va putea depune si ulterior, in cel mult 5 zile de la data licitatiei, conf. disp. art. 771 (1) N.C.P.C.. Potrivit disp. art. 762 (7) N.C.P.C., prezenta publicatie de vânzare va fi comunicata creditorului si debitoarei.
Dosar executare nr. 381/L/2023 PUBLICATIE DE VANZARE MOBILIARĂ NR. 381/L/2023 din 17.01.2025. Avand in vedere cererea creditorului PORSCHE MOBILITY S.R.L., cu sediul procedural ales la Cabinet de avocat Criana Macarescu cu sediul in Bucuresti - 050451, Str. Carol Davila, nr. 21A, et. 3, ap. 24, Sector 5 formulata in baza titlului executoriu CONTRACT SERVICII INCHIRIERE PE BAZA DE ABONAMENT nr. 7246681/17.08.2023 inregistrat la A.N.A.F. sub nr. INTERNET-649043078-2023/08.12.2023 si tinând cont de procesul verbal de sechestru incheiat la data de 20.02.2024, pentru recuperarea creantei de 16.563,01 Lei, retinuta in sarcina debitoarei SIMA Anca Petronela cu domiciliul in Iasi, Str. Strugurilor, nr. 41, ap. 3, Judetul Iasi, la care se vor adauga si cheltuielile de executare, eu Cristian Lupu Nicolaita, executor judecatoresc in cadrul Biroului Executorilor Judecatoresti Asociati Andreea Darie si Cristian Lupu Nicolaita, procedez la vanzarea bunului sechestrat, sens in care va aduc la cunostinta generala ca la data de 29.01.2025, orele 10:00, se va vinde la licitatie publica in Iasi, Calea Chisinaului nr. 45, in incinta SC OPEN AUTO CENTER, bunul mobil reprezentat de: - auto marca Ford Focus, an fabricatie 2011, culoare gri, serie sasiu WF0LXXGCBLBM83016, serie motor BM83016, nr. inmatriculare IS16BZG - pretul de incepere a licitatiei fiind de 6.429,00 lei reprezentand 50% din pretul initial de 12.857,00 lei la care bunul a fost evaluat de P.F.A. VOICU GABRIEL, potrivit disp. art. 758 (3) N.C.P.C.. Somam pe aceasta cale pe toti cei care pretind vreun drept asupra bunului sus aratat, sa il anunte executorului inainte de data stabilita pentru vânzare. Invitam pe toti cei care vor sa cumpere bunul sa se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat in acest scop si pâna la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. În conformitate cu disp art. 768 (1) N.C.P.C., participantii la licitatie trebuie sa consemneze, cel mai târziu pâna la inceperea licitatiei, la LIBRA BANK in contul nr. RO07 BREL 0002 0007 0971 0101, la dispozitia executorului judecatoresc, cel putin 10% din pretul de incepere a licitatiei, atasând dovada consemnarii la oferta de cumparare. Potrivit disp. art. 767 (2) N.C.P.C. debitorul urmarit nu va putea fi adjudecatar, nici personal, nici prin alte persoane. Creditorii urmaritori sau intervenienti nu pot, nici personal, nici prin persoane interpuse, sa adjudece bunurile oferite spre vânzare la un pret mai mic de 75% din pretul de incepere a licitatiei, conf. art. 767 (3) N.C.P.C.. Dupa adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat sa depuna de indata intregul pret, in numerar, cu ordin de plata sau orice alt instrument legal de plata; la cererea sa, acceptata de creditor sau de reprezentantul sau, pretul se va putea depune si ulterior, in cel mult 5 zile de la data licitatiei, conf. disp. art. 771 (1) N.C.P.C.. Potrivit disp. art. 762 (7) N.C.P.C., prezenta publicatie de vânzare va fi comunicata creditorului si debitoarei.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei