Referendum pentru maidanezi şi locurile de parcare
Dimensiune font:
Proaspăt revenit în funcţie, primarul Bacăului vrea să organizeze un referendum pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari şi a locurilor de parcare * Romeo Stavarache doreşte ca oamenii să fie cei care vor decide măsurile viitoare
Primarul Bacăului a revenit în spaţiul public şi deja are idei pentru a soluţiona unele probleme din administraţie. El a propus ieri organizarea unui referendum prin care să afle cum văd băcăuanii rezolvarea situaţiei maidanezilor şi a lipsei locurile de parcare. „Avem un Ordin al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare care interzice strângerea câinilor vagabonzi de pe străzi şi impune nişte condiţii drastice pentru cazarea lor. Noi, în acest moment, nu putem strânge câinii de pe străzi. Legat de locurile de parcare, băcăuanii sunt cei care trebuie să decidă pentru că este vorba şi de introducerea unei taxe de 5 lei pe lună pentru locul de parcare din apropierea locuinţei de reşedinţă. Numărul maşinilor înmatriculate în Bacău a crescut cu 8.000 în 2014”, a declarat primarul.
Soluţiile vor aparţine tot băcăuanilor care vor putea propune variante de rezolvare a celor două probleme în condiţiile în care autoritatea locală este „legată de mâini şi de picioare” în chestiunea câinilor vagabonzi. Referitor la locurile de parcare, sunt familii care deţin mai multe maşini şi ocupă astfel mai multe spaţii, dar şi persoane cu o singură maşină şi care nu au unde să-şi lase maşina, iar de aici apar tot felul de probleme. Data referendumului nu a fost stabilită, dar primarul ar vrea să se deruleze cât mai repede.
Primarul Bacăului a revenit în funcţie
Sonia PAVELESCU
„Este normal ca majoritatea să decidă. Dacă municipalitatea adoptă din proprie iniţiativă o modalitate de rezolvare a acestor probleme, vor fi mulţi nemulţumiţi care se vor simţi obligaţi împotriva propriei voinţe să accepte o taxă sau o situaţie legată de câinii vagabonzi. Aşa vor decide cetăţenii” - primarul Romeo Stavarache
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau