Restricţii de circulaţie în zona Podu Roş -bd. Cantemir-Şos. Naţională
Dimensiune font:
Comisia de Circulaţie de la nivelul Primăriei Municipiului Iaşi a acordat aviz favorabil companiei care efectuează lucrări în cadrul proiectului cu fonduri europene nerambursabile „Sistem de management de trafic în municipiul Iaşi” în zona Podu Roş – bd. Cantemir.
“Este vorba de restricţii de circulaţie valabile pentru ziua de sâmbătă, 27 iunie, în intervalul orar 11.00 – 18.00, restricţiile cuprinzând şi Şoseaua Naţională. Conform deciziei adoptate de către Comisia de Circulaţie, constructorul are obligaţia de a delimita sectoarele de drum pe care se lucrează, utilizând elemente de semnalizare vizibile. De asemenea, constructorul va asigura în mod obligatoriu circulaţia autovehiculelor aparţinând Poliţiei, Salvării sau Pompierilor”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau