Reţeaua de canalizare se extinde la sate
Dimensiune font:
Tot mai multe comune ieşene lucrează pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare. Este şi cazul comunei Tomeşti unde, de aproximativ doi ani de zile, se lucrează la racordarea satelor la reţeaua de canalizare. „Racordarea la canalizare este realizată din fonduri europene, iar decontarea banilor se face prin ApaVital, dat fiind că proiectul comunal este prins într-o serie de lucrări care vizează zona metropolitană”, a declarat Ştefan Timofte, primarul comunei Tomeşti. Potrivit acestuia, în satul Tomeşti lucrările sunt finalizate în proporţie de 70%, în Goruni sunt realizate în proporţie de 20%, în Chicerea s-a efectuat 70% din totalul lucrărilor, iar în satul Vlădeni acestea au fost deja încheiate. Potrivit autorităţilor locale, lucrările vor fi gata în jurul lunii martie a anului viitor, iar gestionarea reţelei de canalizare va reveni ApaVital.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau