Rovana Plumb, susținută de Botoșani la șefia Consiliului Național al PSD
Dimensiune font:
Senatorul Doina Federovici, șefa Organizației de Femei a PSD, a declarat că organizația județeană a partidului o susține pe Rovana Plumb, ministrul Muncii, pentru această funcție.
Consiliul Național al PSD coordonează departamentele de specialitate ale partidului, care oferă expertiza necesară pentru fundamentarea deciziilor politice. „Doamna Rovana Plumb are o lungă experiență la cel mai înalt nivel, în cadrul mai multor ministere. A dovedit de fiecare dată că are expertiza tehnică și înțelepciunea politică necesare pentru buna administrare a instituțiilor pe care le-a condus. Aceste calități o recomandă pe doamna Rovana Plumb să preia coordonarea departamentelor de specialitate din PSD. La fel cum a știut de fiecare dată să-i reunească pe experții din ministerele pe care i-a condus, avem convingerea că va ști cum să-i reunească pe experții PSD din diverse domenii, astfel încât Consiliul Național să fie un for care să fundamenteze tehnic nu doar deciziile politice la nivel guvernamental, dar și în ceea ce privește inițiativele legislative ale parlamentarilor PSD”, a declarat Doina Federovici.
Singura femeie senator din PSD și toată politica botoșăneană, susține că mediul politic se poate îmbunătăți doar în măsura în care în pozițiile de decizie politică – în Parlament, în Guvern, în alte instituții – ajung persoane cu bună expertiză în domeniile respective. Totodată, șefa femeilor din PSD Botoșani este de părere că e nevoie de formarea unei elite politice, iar această elită se formează în departamentele de specialitate ale partidelor, cum e Consiliul Național la PSD. „Doamna Rovana Plumb a știut tot timpul să se înconjoare de oameni bine pregătiți, deci credem că ava avea capacitatea de a coagula o elită politică a Partidului Social Democrat. Pentru toate aceste lucruri – bun organizator, expertiză tehnică în mai multe domenii, experiență politică și ministerială și capacitatea de a strânge alături oameni de elită – o susținem pe doamna Rovana Plumb pentru conducerea Consiliului Național al PSD”, a declarat senatorul PSD Doina Federovici.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau