Rugăciuni pentru ploaie
Dimensiune font:
Episcopia Huşilor îndeamnă preoţii şi credincioşii să facă rugăciuni pentru ploaie
Episcopia Huşilor a îndemnat, printr-un mesaj postat pe site-ul instituţiei, la rugăciuni pentru ploaie, având în vedere că judeţul se confruntă cu o secetă excesivă. „Trăind cu durere faptul că asupra noastră s-a abătut în mod vizibil mânia lui Dumnezeu din luna martie, nemaiexistând niciun strop de ploaie în foarte multe ţinuturi, ne adresăm tuturor preoţilor, monahilor, monahiilor şi creştinilor responsabili, ca, duminică, 14 iunie 2015, în toate bisericile să se înalţe rugăciuni fierbinţi cu pocăinţă către milostivul Dumnezeu, pentru ploaie binecuvântată spre rodire a pământului şi spre hrana noastră zilnică. Situaţia a devenit dramatică, în multe locuri nemaifiind apă în fântâni”, se arată în îndemnul Episcopiei Huşilor.
Procesiuni pe câmp
Astfel, după Sfânta Liturghie, acolo unde se va putea, preoţii sunt îndemnaţi să facă procesiuni pe câmp cu icoane. „Aşa cum odinioară Sfântul Prooroc Ieremia deplângea starea de suferinţă prin secetă, pentru fărădelegile poporului său, tot astfel se repetă şi astăzi, toţi plătind pentru nedreptăţile şi necredinţa noastră:Ogoarele au crăpat, pentru că n-a mai fost ploaie pe pământ, fântânile nu mai au apă, cerboaica naşte în câmp şi îşi părăseşte puii, pentru că nu mai este iarbă, deşi fărădelegile noastre mărturisesc împotriva noastră, Tu, Doamne, fă milă cu noi, pentru sfânt numele Tău! Ieremia 14,1-7”, susţin reprezentanţii Episcopiei Huşilor. Specialiştii au atras atenţia că în condiţiile în care în zilele următoare nu se vor semnala precipitaţii însemnate cantitativ, culturile agricole, în special cele de cereale păioase vor fi compromise.
Citeşte şi: Seceta a pârjolit Moldova
Tudor IFRIM
Judeţul Vaslui se confruntă cu o secetă excesivă şi persistentă, deficitul de apă din sol fiind şi de 70 de litri pe metrul pătrat
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau