S-a amânat mutarea Bazarului
Dimensiune font:
Demersul trebuia să aibă loc în decembrie, însă având în vedere că se apropie Sărbătorile de iarnă, o perioadă favorabilă vânzărilor, comercianţii au solicitat să rămână în vechea amenajare * mutarea s-a amânat pentru luna ianuarie
Deşi termenul anunţat pentru mutarea bazarului era jumătatea lunii decembrie, noul spaţiu din strada Muncii nu-şi va primi chiriaşii anul acesta. În urma discuţiilor purtate cu comercianţii din bazar, autorităţile pietrene au decis ca mutarea să fie amânată pentru luna ianuarie.
„Având în vedere doleanţele comercianţilor, s-a stabilit termenul limită pentru mutare, data de 12 ianuarie. Am discutat şi cu cei doi viceprimari ai municipiului, şi am convenit să lăsăm comercianţii să-şi desfăşoare activitatea nestingheriţi în vechea locaţie, iar între timp să-i sprijinim să se mute”, a declarat Ioan Fiterău, directorul CMI Urban. În noul bazar din strada Muncii, au fost realizate 62 de module, fiecare cu câte patru spaţii comerciale. Chiria pentru un spaţiu de aproximativ 13 mp la care se adaugă un hol de 8,64 mp, se ridică la 820 de lei lunar.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau