Salariaţii de la Protecţia Mediului cer lefuri mai mari
Dimensiune font:
Reprezentanţii Sindicatului Liber al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi au atras atenţia asupra lefurilor mici din instituţie. Aceştia i-au comunicat prefectului Marian Grigoraş că lefurile sunt discriminatorii, în raport cu cei din alte structuri bugetare. „În 2010, salariile s-au tăiat cu 25% apoi, din 2012 a avut loc revenirea treptată dar incompletă la salariile iniţiale. În 2015, majorarea cu 10% nu acoperea nici măcar inflaţia. Majorarea de 10% a fost aplicată tuturor bugetarilor, inclusiv celor care au obţinut creşteri salariale succesive în perioada 2009 – 2015”, arată salariaţii APM Iaşi.
Într-un document înaintat Prefecturii Iaşi, aceştia au mai subliniat că, urmare a neaplicării unor măsuri recomandate de Sindicatului Liber al APM, s-a ajuns la subdimensionare, ore suplimentare de muncă neplătite, depăşirea termenelor stabilite pentru atingerea obiectivelor specifice, demoralizare, scăderea accesării fondurilor europene, declanşarea procedurilor de infringement şi chiar blocarea activităţii prin declanşarea conflictului de muncă până la grevă generală pe termen nelimitat.
„Se impune adoptarea unui act normativ în regim de urgenţă, care să rezolve deficienţele expuse, să întărească capacitatea instituţională, să stopeze migrarea personalului din domeniul protecţiei mediului şi să ne redea demnitatea umană şi satisfacţia muncii prestate”, mai spun sindicaliştii APM Iaşi. În cadrul instituţiei, un consilier principal are o leafă de 1.340 lei, în vreme ce, un consilier superior câştigă între 1.746 – 2.185 lei, în funcţie de treapta de salarizare. Sindicaliştii au făcut comparaţii între salariul unui consilier superior, treapta 1, de 2.185 lei net, cu al unui consilier superior din cadrul Gărzii Forestiere, care câştigă 5.639 lei, deşi ambele instituţii fac parte din acelaşi minister, respectiv Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau