Salarii în pericol la Spitalul „Mavromati”
Dimensiune font:
Angajaţii nu şi-au primit banii pentru că, după demisia lui Darius Vâlcov de la Finanţe, nimeni nu semnează pentru transferarea fondurilor către Ministerul Sănătăţii * situaţia ar trebui rezolvată în curând, spun reprezentanţii unităţii sanitare * spitalul se confruntă cu datorii uriaşe
Demisia lui Darius Vâlcov de la conducerea Ministerului de Finanţe dă peste cap salariile cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean „Mavromati”. Sunt vizaţi angajaţii din Unitatea de Primiri Urgenţe, Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Pediatrie şi Centrul de Sănătate Mintală. Cei aproape 150 de angajaţi ar fi trebuit să-şi încaseze salariile de la finalul săptămânii trecute sau începutul acestei săptămâni, însă după plecarea lui Vâlcov, nimeni din Ministerul de Finanţe nu-şi asumă răspunderea pentru semnarea documentelor de transfer a fondurilor de la Ministerul de Finanţe către Ministerul Sănătăţii. Potrivit unor surse din conducerea Spitalului Judeţean, este de aşteptat ca în următoarele zile situaţia să revină la normal. Restul secţiilor din unitatea medicală au fondurile asigurate prin bugetul judeţean.
Datorii la cea mai mare unitate sanitară din judeţ
Între timp, Spitalul Judeţean de Urgenţe „Mavromati” Botoşani continuă să se acumuleze datorii. Nivelul acestora este însă mai mic raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut. Gheorghe Sorescu, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean (CJ), a declarat că sunt premise ca în 2015, după semnarea noului contract cu şefii Casei Asigurărilor de Sănătate (CAS) să nu se mai acumuleze datorii. „Spitalul este finanţat pe contractul din 2014 în condiţiile, în care au crescut salariile în general. Eu spun că este aproape de linia de plutire din punct de vedere economic pentru că în februarie 2015 a acumulat datorii de doar 100.000 lei, în condiţiile în care în aceeaşi lună din 2014 acumula datorii de peste 800.000 lei. Sper ca noul contract să fie mai bun şi dacă vom mai reduce din cheltuieli vom reuşi să nu mai acumulăm arierate”, a declarat Sorescu. El a precizat că CJ a dat bani pentru achitarea unor datorii acumulate de spital în 2014 şi pentru plata unei părţi din restanţele la bonurile de masă. „Încercăm să mai scădem din datorii şi prin achiziţia de energie electrică prin Bursa de Mărfuri”, a completat Sorescu. La jumătatea lunii martie 2015, Spitalul Judeţean avea datorii totale de 6,8 milioane lei, în condiţiile în care în septembrie 2014 nivelul lor era la 12 milioane lei.
Darius Vâlcov i-a înaintat, duminică, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor după ce, vinerea trecută, a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă faptul că este suspect de trafic de influenţă. Din august 2014 şi până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 până weekend-ul trecut a fost ministru al Finanţelor Publice.
Florin Ţurcanu a pierdut definitiv şefia judeţului
Alina CALINIUC
Spitalul Judeţean de Urgenţe „Mavromati” este cea mai mare unitate sanitară din judeţul Botoşani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau